Începând de pe 15 august 2017, puteți descoperi una dintre cele mai controversate legende din toate timpurile, materializată într-un obiect de arta unic în România.
Prin imaginație, inventivitate și multe eforturi, București Mall Vitan a adus la viață celebra legendă, care va fi expusa începand de luni, 15.08.2017, timp de două săptămâni, deasupra punctului de atracție al Mall-ului, fântâna.
De data aceasta, fântâna celor mai frumoase amintiri din București devine locul unde o cantitate impresionantă de doze de aluminiu reciclate s-au transformat în Atlantida pierdută, prin magia unor artiști extrem de talentați.
Proiectul „Can Day by Bucuresti Mall – colectăm pentru artă” a început din dorința de a contribui la procesul de curățare a spațiilor publice și de reciclare, atât de benefic pentru fiecare dintre noi, printr-un parteneriat cu Every Can Counts Romania, program european dedicat reciclarii si colectarii dozelor din aluminiu.
Astfel, pe 5 august 2017, o echipă de voluntari ai București Mall impreuna cu Every Can Counts Romania au colectat 4 000 de doze pe o raza de 4 km, pe plaja din Mamaia, populată cu aproximativ 10 000 de oameni. Ca urmare a acestei actiuni, peste 800 de doze vor fi fost transformate într-o operă de artă inedită care va fi expusă publicului larg în București Mall.
București Mall, primul centru comercial modern din România, continuă să ofere vizitatorilor săi povești pline de magie prin decorurile fantastice care prind viață în incinta mall-ului. În acest sezon, zona centrală a mall-ului se transformă în legendara Atlantidea, orașul scufundat care a incitat imaginația artiștilor, a cercetătorilor, a vânătorilor de comori sau pur și simplu a visătorilor. Mii de legende s-au țesut de-a lungul secolelor despre insula scufundată, despre cele patru rase ale locuitorilor, despre cât de avansată tehnologic era Atlantida, dar și despre comorile fabuloase pe care le-a găzduit și care au făcut-o unul dintre cele mai vânate mistere din lume. București Mall, primul centru comercial din România, transpune astfel povestea Atlantidei chiar în mijlocul orașului.
București Mall este primul centru comercial modern de tip shopping mall din România, deschis în septembrie 1999. Încă de la lansare, București Mall a redefinit experiențele urbane ale publicului și a deschis noi drumuri în materie de modă și entertainment.
Recent, București Mall a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare, prin care și-a reconfigurat spațiile și a implementat un design atractiv și modern atât în interior, cât și la exterior, pentru a rămâne una dintre destinațiile de shopping preferate ale bucureștenilor. Centrul își surprinde în continuare clientele fashioniste printr-un mix de branduri: unele consacrate, altele, în ton cu ultimele tendințe, la care se adaugă cele care pot fi găsite în mod exclusiv în acest centru comercial.
În prezent, mall-ul găzduiește cafenele moderne, magazine elegante, o zona de food court pentru toate gusturile si cinematograf. Holloywood Multiplex continuă să ofere clienților experiențe în premieră, așa cum a făcut-o de la înființarea sa, în 2000, în 10 săli moderne si echipate cu cea mai nouă tehnologie. De asemenea, evenimentele organizate periodic în mall atrag de la fashionistas până la cinefili și familii cu copii, cu promisiunea că toți vor trăi experiența completă de shopping, distracție și socializare.
Despre Every Can Counts Romania
Asociaţia Non Profit Alucro este singura organizaţie din România care derulează campanii de informare dedicate colectării şi reciclării dozelor din aluminiu. Ca urmare a faptului că din 2011 Alucro reprezintă în România programul internaţional Every Can Counts – o platformă europeană răspândită în mari ţări precum UK, Irlanda, Franţa, Austria – desfăşoară ample activităţi de informare şi educare la nivel naţional, cu privire la reciclarea dozelor din aluminiu, colaborând astfel cu autorităţile Statului, companiile de profil (societăţi de salubritate, centre de colectare), diverse societăţi comerciale, ONG-uri şi instituţii de învăţământ dar şi printr-un dialog direct cu cetăţenii în cadrul evenimentelor publice. Mai multe detalii găsiţi pe www.alucro.ro si www.everycancounts.ro
- Top Line a lansat în România LPG Cellu M6 Infinity, cel mai avansat aparat de remodelare corporală, anticelulită, fermitate și wellbeing - 16 martie 2025
- Starbucks lansează băuturi cu aromă de lavandă - 16 martie 2025
- Puterea autenticității – o campanie îndrăzneață pentru noua colecție Reebok - 10 martie 2025