„Lumea văzută prin ochii copiilor” – o invitație la RECONECTARE cu starea de bine

În preambulul Zilei Internaționale a Copilului, pe 28 mai, s-a desfășurat în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4 un eveniment special dedicat copiilor, familiilor acestora și cadrelor didactice implicate în proiectele educaționale naționale dezvoltate de Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé România, care au angrenat succesiv – de-a lungul a 11 ani, peste 360.000 de elevi în:

  • Mișcarea Națională Și eu trăiesc sănătos!” – SETS;
  • Inițiativa școlară pentru protecția mediului Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT;
  • Programul dedicat îngrijirii responsabile a animalelor de companie: Pet School.

Evenimentul pe care l-am organizat lansează simbolic o invitație la RECONECTARE pentru a susține starea de bine a copiilor, stilul de viață sănătos, grija față de natură, accesul lor la educație și cunoaștere, valorizând potențialul și talentul tinerei generații”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

Peste 250 de participanți au putut admira Expoziția de Colaje Desene tematice realizate cu talent de elevii implicați în cele 3 proiecte naționale dezvoltate de Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé România.

Implicarea companiei noastre în calitate de Partener Fondator al acestor 3 programe naționale, în jurul cărora s-au dezvoltat adevărate comunități active, este expresia angajamentului nostru pe termen lung de a veni în sprijinul copiilor, familiilor, cadrelor didactice, pentru a contribui împreună la creșterea unei generații de copii sănătoși, inspirându-i să aleagă obiceiuri de viață benefice dezvoltării lor,” a declarat Silvia Sticlea, Country Manager, Nestlé România.

Cei prezenți au participat activ la demonstrații de dans sportiv, flashmobs, judo și au făcut mișcare în cadrul atelierelor de: handbal, baschet și volei pe nisip, susținute de peste 100 de sportivi de marcă ai Clubului Sportiv Municipal București – CSM și de studenți de la UNEFS.

Sesiunea de alergare s-a desfășurat alături de Gabriela Szabo – sportiv olimpic și Director General CSM București, care a declarat: „Din copilărie, practicarea sportului, a activităților fizice joacă un rol deosebit în menținerea sănătăţii fizice şi mentale. Mișcarea este un mijloc eficient și la îndemâna tuturor de a lupta împotriva obezității şi a bolilor generate de aceasta. Suntem alături de mișcarea națională SETS, în cadrul misiunii noastre de a contribui prin mijloacele specifice sportului la educaţia pentru sănătate fizică şi psihică, la creşterea calităţii vieţii și incluziunii sociale, la dezvoltarea performanţei sportive”.

În cadrul atelierului recreativ Pet School, iubitorii de animale de companie au putut participa la jocuri, au desenat și au urmărit demonstrații cu câinii din cadrul Poliției Canine.

Peste 2.000 de materiale informaționale pe tematica proiectelor educaționale au fost diseminate publicului, iar copiii, alături de familiile lor, au putut descoperi împreună cu tinerii sportivi valoarea pentru sănătate a practicării activităților fizice zilnice și a unui sport preferat.

Evenimentul public organizat de echipa Fundației PRAIS a avut ca parteneri: Nestlé România, Purina, Primăria Sectorului 4, Clubul Sportiv Municipal București – CSM, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport – UNEFS.

Despre Fundaţia PRAIS

Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către compania de consultanță în comunicare PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale inițiate și dezvoltate de-a lungul a 20 ani, susţine cauze sociale majore: accesul tinerei generații la resurse, educaţie, dezvoltare personală și cultură. De asemenea, promovează starea de bine și stilul de viaţă sănătos, grija faţă de natură, economia bazată pe talente, creativitate, inovaţie, competitivitate şi etică.

Recunoscută local şi internaţional, Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente; îngrijirea cu responsabilitate a animalelor de companie. Programele locale sau cross-countries au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, publicul larg şi au creat alianţe de valori între parteneri publici şi privaţi, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauzelor sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.

Despre Inițiativa Nestlé for Healthier Kids

La nivel global, acțiunile de responsabilitate socială ale companiei Nestlé sunt reunite în cadrul a trei inițiative principale: Nestlé for a Waste Free World, Nestlé for Healthier Kids și Nestlé Needs YOUth. Inițiativa Nestlé for a Waste Free World reunește toate acțiunile prin care compania urmărește ca, până în 2030, să aibă impact zero asupra mediului în toate operațiunile sale.

Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. În România, aceste eforturi se regăsesc se concretizează prin parteneriatele cu Mișcarea națională ” Și eu trăiesc sănătos! SETS dezvoltată de Fundația PRAIS și programul „Traista cu sănătate”, dezvoltat de Fundația Tradiții Sănătoase și coordonat de Prof. Univ. Dr. Veronica Mocanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.