Părul strălucitor este un atribut de frumusețe extrem de important atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Indiferent că îl vopsim sau îi păstrăm culoarea naturală, important este să știm cum să îl îngrijim pentru a-și păstra frumusețea și vitalitatea odată cu trecerea timpului. Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională, ne spune ce reguli de bază să urmăm pentru a ne proteja părul de efectele nocive ale poluării, de vopsit ori de diverse proceduri de styling efectuate la temperaturi înalte.
„Părul este un indice al sănătății
Părul ne arată cât de sănătoși suntem. Dacă stăm foarte bine din punctul de vedere al sănătății, implicit vom avea și un păr strălucitor. Este astfel important, mai întâi de toate, să avem grijă de sănătatea noastră, pentru a arăta bine și la exterior.
Folosim vopsea cu pigmenți multidimensionali
Dacă nu avem un păr strălucitor în mod natural, din fericire există foarte multe remedii cosmetice. Spre exemplu, putem să ne vopsim părul. Totuși, asta nu înseamnă că, dacă părul natural este vopsit, va deveni automat mai strălucitor. Stralucirea oarului creste la primele vopsiri dar daca apoi nu ne vopsim la salon sau nu respectam intocmai instructiunile producatorului vom avea o supraincarcare cu pigmenti si parul devine tern. Depinde si ce fel de pigmenți folosim. Recomand pigmenții multidimensionali, cum este gama Goldwell Pure Pigments, care ne dau o strălucire diferită a părului și o culoare foarte frumoasă.
De asemenea, tratamentele cu keratină, care ne asigură o strălucire a părului pe termen lung. Tratamentele Nanokeratin au la bază o tehnologie patentată ce imită procesele naturale din păr, înlocuind și refăcând cheratina pierdută, permițănd astfel părului să se reconstruiască și să se îndrepte. Sistemul de Nanokeratina Biomimetic este reprezentat prin depozitarea în firul de păr a unei cantități importante de enzime compatibile cu structura părului, care determină repararea din interior a părului, netezirea și îndreptarea permanentă. Este instrumentul perfect pentru ca părul să se “refacă” singur din interior, readucându-l la starea lui sănătoasă, naturală.
De câte ori spălăm părul?
Contrar opiniilor din trecut, nu există o frecvență anume cu care să spălăm părul. Putem face acest lucru zi de zi, ori de câte ori este nevoie. Important este să folosim tratamentul sau șamponul potrivit pentru tipul nostru de păr și pentru frecvența cu care îl spălăm. Dacă vrem să ne spălăm părul zilnic, putem să o facem, doar că va trebui să folosim un șampon adecvat. Ideal este să ne spălăm părul de 2-3 ori pe săptămână și, dacă este nevoie, să utilizăm șampon uscat între spălări.
Îngrijim mai întâi scalpul
Când vorbim despre părul strălucitor, începem întotdeauna cu scalpul. Îngrijirea scalpului este extrem de importantă. Trebuie să fim atenți să îl hidratăm așa cum trebuie și să înlăturăm celulele moarte și impuritățile de la suprafața lui. Recomand să folosim produse speciale pentru scalp: un scrub pentru scalp, dar și o mască specială care este sub formă de spumă și pe care o aplicăm la nivelul scalpului, pe părul curat umed sau uscat.
De exemplu Kevin.Murphy Scalp.Spa, o mască spumă care calmează și hrăneste scalpul fără a îngreuna firul de păr. O ținem 20 de minute, masăm foarte bine și apoi o clătim.
Peeling pentru păr
Recomand de asemenea să facem un peeling al părului. Măcar o dată, de două ori pe lună, să folosim un tip de șampon care curăță în profunzime. Facem astfel o detoxifiere a părului, dar să nu uităm că, după aceea, trebuie să folosim și un șampon normal. Altfel, nu ne va plăcea cum ne stă părul și nu vom mai avea strălucire.
Kevin.Murphy Maxi.Wash este un șampon detoxifiant ce curăță în profunzime, detoxifiază, elimină rezidurile de styling și stimulează scalpul. Are la bază un amestec de extracte din papaya și arbore de ceai care descompune acizii grași lăsând un scalp curat. Uleiurile esențiale echilibrante pătrund în scalp pentru a-l purifica, mai ales daca este un scalp gras sau sensibil, cu mătreață.
Recomand și Goldwell Bond Pro, un șampon fortifiant pentru pentru păr slăbit, fragil și predispus la rupere.
Șamponul Bond Pro întărește și reduce vizibil ruperea părului. Conține ingrediente active precum peptide și amonoacizi ce pătrund în cortexul părului către zonele deteriorate. Este creat cu tehnologia Inter-Amino-Bond-Builder, în care compușii din extracte de alge roșii și brune formează noi legături ionice și hidrogen cu proteinele părului rămase, încorporând aceste peptide în cortexul interior fără a da senzația de păr încărcat. Apoi, prin formula FadeStop, reduce la minimum decolorarea părului vopsit”, spune Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională.
„Nu frecăm agresiv părul
Părul se spală cu mișcări foarte delicate. Masăm la nivelul scalpului, iar părul se va spăla în momentul în care șamponul și apa vor curge pe toată lungimea. Niciodată nu spălăm agresiv. Aplicăm întotdeauna șamponul de două ori.
Spălăm cu apă caldă sau rece?
Apa pe care o folosim trebuie să fie la temperatura corpului, nu fierbinte. Există mituri care spun că, dacă folosim apă rece, o să ne închidă cuticula și vom avea mai multă strălucire. Aici părerile sunt foarte împărțite. Vă recomand să folosiți apă la temperatura corpului.
La ce temperatură uscăm părul
Atunci când ne uscăm părul, vom folosi la început o temperatură mai ridicată a fohen-ului, până când uscăm cam 70-80% din păr. La finalul uscării părului, aplicăm cu uscătorul un jet rece pentru a fixa forma și a oferi un plus de strălucire.
Ce perie folosim
Când avem părul ud, nu trecem peria prin el pentru că este foarte fragil și se poate rupe. O folosim abia când el este aproape uscat. Mai întâi, folosim o perie plată, iar apoi pe cea rotundă, cu un diametru mai mare în funcție de lungimea părului. Există perii special destinate luciului părului, cum este cea care combină perii inteliflex, dintr-un plastic special, cu peri din păr de mistreț. Părul trebuie periat zilnic. Dacă avem părul foarte lung și, eventual, creț, recomand să folosim prima dată un pieptene cu dinții rari, să îl periem câteva minute ca să distribuim uniform sebumul”, adaugă Diana Baicu.
„Atenție la protecția termică
Părul poate fi afectat de tratamentele chimice (vopsit, decolorare, permanent, etc), dar și de tratamentele termice. Ondulatoarele, uscătoare de păr, placa emit căldură, astfel că avem nevoie să folosim mereu protecția termică înainte. În ultimii ani, producătorii au lansat protecție termică sub formă de spumă, care se aplică uniform și poate fi folosită atât pe părul umed, cât și pe părul uscat. Recomand să folosim K18 Leave-in Mask, o mască ce livrează aminoacizi în cortexul firului de păr. Aceștia refac si reconectează lanţul de cheratină care a fost distrus, părul fiind vizibil reparat în doar 4 minute.
Uleiul de păr este esențial
Vă recomand să investiți într-un ulei de păr. Acesta ne ajută să reparăm și să hidratăm părul. Folosim uleiuri pe bază de argan, macadamia, imortele, pentru a da luciu părului. Moroccanoil Tratament este produsul semantură Moroccanoil ce reprezintă baza perfectă pentru orice tip de îngrijire și styling.
De asemenea, Joico Serum K-Pak Luster Lock Glossing Oil este un ulei ce livrează un aspect uimitor și protectiv, intensifică nuanța părului și conferă strălucire extremă. Există și un truc de urmat, mai ales acum în pragul sărbătorilor: înainte cu o zi să vă spălați părul, aplicați o cantitate generoasă de ulei în păr și dormiți așa. A doua zi îl spălați și va arăta foarte bine. Atenție! Uleiurile special concepute pentru păr, nu îngrașă părul, așa că nu avem de ce să ne temem!
Dieta sănătoasă și strălucirea părului
Părul sănătos și strălucitor începe din interior și este important să avem o dietă bine echilibrată. Puteți lua multivitaminele din suplimente sau din alimentele consumate, bogate în fier, precum legume cu frunze verzi, pește, sfeclă, fasole și carne,vitamina A, vitamina C, acizi grași omega-3. Putem apela la suplimente precum LPG Omega 3-6-9 Vegetaux – nou complex de omega 3-6-9 ce oferă, în mod direct, cantităţi ideale de omega esenţial, de o foarte bună calitate, astfel încât organismul nostru sa fie ajutat in procesele sale celulare. Pentru păr, beneficiile suplimentelor cu Omega 9 sunt: creșterea strălucirii părului și repararea parţială a daunelor cauzate de factorii externi.
Soluții de moment pentru un păr strălucitor
Să nu uităm nici de soluțiile de moment. Poate uneori nu reușim să respectăm o rutină corectă, dar ne dorim un păr strălucitor. Atunci avem produse special gândite pentru a da luciu părului. Îl aplicăm pe scalp și îl lăsăm să cadă pe toată lungimea. Nu aplicăm niciodată direct pe păr pentru că îl pătează, mai ales dacă el este blond”, încheie Diana Baicu.
Produsele și tratamentele recomandate de Diana Baicu sunt disponibile în România în magazinul Top Line, pe www.topline.ro și în saloanele și clinicile partenere Top Line din țară.
Produsele pot fi câștigate de cei care participă la Giveaway-ul organizat de Diana Baicu pe pagina de Instagram @dianabaicu. Specialistul oferă în fiecare marți posibilitatea de a câștiga produsele profesionale pe care le recomandă.
- Nou de la Sabon! Unt de mâini care protejează ca o mănușă - 2 noiembrie 2024
- Băneasa Xclusive Days: Răsfăț de toamnă cu oferte și stil premium - 24 octombrie 2024
- Elmiplant lansează gama de produse Glow Expert 4D: 4 beneficii, o singură alegere - 24 octombrie 2024