Un lanț de aprovizionare transparent și impactul acestuia asupra oamenilor, planetei și activității Herbalife Nutrition

Consumatorii, investitorii și alte organizații de interes își doresc din ce în ce mai mult ca toate companiile, indiferent de dimensiunea lor, să facă ceea ce este bine pentru oameni și planetă. Pentru a răspunde așteptărilor lor, transparența este esențială. În 2020, un sondaj Innova în rândul consumatorilor a concluzionat – „Transparența a câștigat”, dezvăluind faptul că șase din zece consumatori la nivel global sunt interesați să afle despre originea alimentelor și impactul procesului de producție, inclusiv despre bunăstarea oamenilor/animalelor, transparența lanțului de aprovizionare, alimentația vegetariană și surse de aprovizionare sustenabile. Mișcarea ESG (mediu înconjurător, context social, guvernanță) le-a oferit companiilor o platformă, un limbaj comun și indici de cuantificare cheie pentru a-și contura strategiile și progresul și pentru a sprijini acționarii în luarea deciziilor privind achizițiile și investițiile.

Ce este cu adevărat interesant este cum acest lucru schimbă în mod fundamental modul în care companiile abordează și operează la nivelul lanțului de aprovizionare. Funcții precum Cercetare și Dezvoltare, Aprovizionare, Producție, Planificare, Distribuție și alte operațiuni au acum sarcina de a lua în considerare factorii care au impact în materie de ESG în luarea deciziilor cheie de investiții, dar și în operațiunile de zi cu zi. Acest lucru încurajează inovația, atrage talente noi cu idei inedite, îmbunătățește colaborarea cu partenerii din lanțul de furnizare și reduce riscurile, iar toate acestea determină, la rândul lor, o schimbare reală și relevantă a modului în care gândim. Însă nu este vorba de îndemnul obișnuit de a „gândi neconvențional”. Aceasta este o gândire cu totul diferită într-un context cu oameni diferiți. Nu ar trebui să ne mire, astfel, faptul că acesta este un moment important pentru operațiuni.

Lanțul de aprovizionare digital

Pentru a obține transparența, este esențial să construim un lanț de aprovizionare digital și să transformăm modul în care ne desfășurăm activitatea; însă acea transformare trebuie să fie autentică. Trebuie să existe o punte între oameni și obiectivele ESG de-a lungul acestui proces. Trecerea la un lanț de furnizare complet digital creează o lume în care informațiile pot fi împărtășite în timp real cu oamenii din întreaga lume. Acest lucru creează abilitatea de a aduna și combina surse noi de informații care includ materiale video, informații de la nivelul pieței, informații din punctele de vânzare, informații de la clienți și date automatizate .

Pentru toate aceste motive, la Herbalife Nutrition s-a decis ca operațiunile să evolueze pentru a deveni mai digitale. Acest proces conferă un nou sens pentru ceea ce se numește strategia „de la sămânță la consumator” – o strategie în care compania lucrează împreună cu agricultorii, furnizorii, distribuitorii, clienții și toate celelalte părți implicate în fiecare etapă a procesului pentru a dezvolta și realiza produsele. Prin implementarea noii tehnologii digitale, Herbalife Nutrition va putea partaja întregul proces al lanțului de aprovizionare pentru un anumit produs printr-un cod scanabil aplicat pe eticheta acestuia. Acea imagine va duce la un site cu informații despre locul din care provine un anumit ingredient al produsului, știința din spatele afirmațiilor de sănătate asociate produsului și toate considerentele ESG avute în vedere pe parcursul procesului. Acest lucru este important în contextul în care același sondaj Innova menționat mai sus a constatat că 64% din consumatorii de la nivel global au identificat mai multe metode prin care își pot personaliza viața și produsele la stilul lor individual, convingerile și necesitățile lor.

Consolidarea încrederii

Ce altă metodă mai bună există pentru a consolida încrederea decât transparența totală? Aceasta face ca toți cei din lanțul de aprovizionare să rămână onești și responsabili și le oferă consumatorilor asigurări cu privire la calitatea produselor și la considerentele privind responsabilitatea pentru mediul înconjurător avute în vedere în acest proces. Este, mai ales, important în contextul în care încrederea se află în centrul atenției consumatorilor. Numeroase studii arată că din ce în ce mai mulți consumatori iau decizii legate de produsele cumpărate în funcție de angajamentul brandului de a face bine, inclusiv de un lanț de aprovizionare care respectă principii etice, impactul asupra societății și sustenabilitatea mediului. Și toate acestea devin mai adevărate într-o lume post-pandemică în care oamenii reevaluează lucrurile care sunt mai importante pentru ei.

Avantaj economic

Acest lucru înseamnă că toate aceste transformări nu sunt benefice doar oamenilor și planetei, ci generează avantaje și pentru business. În afară de stimularea inovației, îmbunătățirea colaborării și reducerea riscurilor, transparența pune la dispoziția fiecărei operațiuni informații despre ciclul de viață complet în dezvoltarea unui produs, producție și distribuție, rezultând în eficiență și reducerea costurilor. De asemenea, generează informații despre obiceiurile de cumpărare ale clienților, ajutând companiile să creeze experiențe mai bune pentru aceștia și să anticipeze necesitățile din viitor.

Provocarea de a face bine

Pentru multe companii, acesta este noul mod de a-și desfășura activitatea. Va presupune cooperarea și dedicarea tuturor celor implicați, însă, în același timp, va aduce de la sine o provocare binevenită de a face bine în fiecare zi. Pentru a pune în practică acest lucru, companiile și consumatorii vor trebui să lucreze împreună pentru a comunica clar așteptările în ceea ce privește grija față de oameni și planetă, pentru un viitor mai sustenabil.

Articol scris de către Mark Schissel, Chief Operating Officer, Herbalife Nutrition

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.