Potrivit statisticilor, in Romania sunt peste 10.000 de persoane care sufera de scleroza multipla, insa numai 2.800 dintre acestea sunt incluse in programul national. Conform studiilor realizate, 80% dintre persoanele cu scleroza multipla tratate cu celule stem, care au fost monitorizate timp de 4 ani, nu au mai avut recidive, iar 87% nu au prezentat nicio inrautatire a nivelului dizabilitatii.
„Celulele stem ajuta la tratarea a peste 80 de boli, precum diverse tipuri de cancer, leucemie, boli autoimune, etc. Stocarea si pregatirea celulelor stem din sangele din cordonul ombilical necesita cea mai mare competenta medicala, competenta detinuta de catre medicii specialisti de la Seracell, partenerul exclusiv al Baby Stem Romania, astfel incat preparatul cu celule stem sa fie disponibil pentru pacient la cea mai buna calitate si la cele mai inalte standarde pentru utilizarea in terapia pentru scleroza multipla”, afirma Alexandra Baban, director general, Baby Stem, partenerul Seracell in Romania, banca numarul 1 in Germania din punct de vedere al recoltarii lunare si al eliberarii totale.
Studiile au demonstrat: celulele stem pot trata scleroza multipla
Celulele stem hematopoietice pot restaura sistemul de sange pacientului dupa ce a fost devastat de chimioterapie sau radiatii. Aceeasi abordare este acum in curs de testare in studiile clinice pentru persoanele cu scleroza multipla si alte boli autoimune, in ideea ca celule sangvine noi vor reseta sistemul imunitar, ducind la o stare buna de sanatate.
Inca din anii `90, persoanele cu anumite forme de scleroza multipla au primit transplanturi de celule stem hematopoietice autologe in studiile clinice la nivel mondial. De exemplu, intr-un studiu realizat pe 24 de pacienti care nu au reusit sa se vindece in urma terapiei conventionale, dr. Atkins si dr. Freeman au constatat ca o doza foarte mare de chimioterapie, urmata de transplanturi de celule stem hematopoietice autologe purificate au avut cel mai mare impact asupra prevenirii activitatii inflamatorii in curs de dezvoltare si progresiei la acesti pacienti. In unele cazuri, handicapul a fost chiar imbunatatit, ceea ce sugereaza ca parti ale creierului au fost reparate. De fapt, un pacient care a primit tratament in urma cu doisprezece ani este inca in remisie.
Cel mai recent studiu a aratat ca, in cazul a 123 de persoane cu scleroza multipla recurent remisiva, tratamentul cu celule stem hematopoietice a fost legat de o reducere de 64%, in medie, la invaliditate. 80% dintre persoanele tratate care au fost monitorizate timp de 4 ani nu au mai avut recidive, iar 87% nu au avut nicio inrautatire a nivelului lor de dizabilitate. In Sheffield, in jur de 20 de pacienti au fost tratati pana in prezent la Spitalul Royal Hallamshire.
Resetarea sistemului imunitar
Scleroza multipla este considerata a fi o afectiune autoimuna – sistemul imunitar ataca si, ulterior, provoaca daune la nivelul mielinei care are rolul de a proteja celulelor nervoase din creier si din maduva spinarii. Acest lucru provoaca probleme majore la nivelul creierului, ceea ce duce la simptome de scleroza multipla.
Tratamentul pentru scleroza multipla este conceput pentru a proteja mielina prin introducerea celulelor stem hematopoietice dincolo de bariera hemato-encefalica. Mai mult, tesutul adipos derivat din celulele stem au capacitatea de a repara sistemul imunitar. Acest proces este denumit imunomodulare. Prin acest tratament se poate imbunatati calitatea vietii pacientilor care sufera de scleroza multipla.
„Scopul acestui tratament este de a reseta sistemul imunitar, pentru a opri atacarea celulelor nervoase din corp. Astfel, acesta este utilizat si in alte conditii, cum ar fi in tratarea artritei reumatoide sau a diabetului de tip A. Parintii pot alege sa recolteze celulele stem din cordonul ombilical, acestea aflandu-se intr-un stadiu de sanatate perfecta. In cazul nefericit al instaurarii sclerozei multiplei la ani distanta, sistemul imunitar afectat este distrus prin chimioterapie, iar celulele stem dezghetate sunt reinfuzate in sange, pentru a reporni intreg sistemul imunitar”, adauga Alexandra Baban.
Pacientii care pot fi tratati cu ajutorul celulelor stem
Rezultatele studiilor efectuate in cazul tratamentului cu celule stem pentru scleroza multipla sunt imbucuratoare, raportate la un numar mic de pacienti. Insa, chiar si in aceste conditii, tratamentul cu celule stem nu poate fi aplicat oricarui pacient, acesta fiind ideal pentru aceia care sufera de scleroza multipla recent remisiva, care au avut doua sau mai multe recurente in ultimele 12 luni si care nu au raspuns la tratamentul standard. In plus acestia trebuie sa se fi imbolnavit cu mai putin de 10 ani in urma.
„Tratamentele cu celule stem pot oferi speranta pacientilor care sufera de scleroza, datorita capacitatilor lor de a stabiliza sau de a imbunatati handicapul. Desi terapia cu celule stem este inca la inceput, aceasta ar putea deveni o terapie cu potential foarte mare pentru cei care sufera de scleroza multipla. AHSCT este un tratament foarte puternic, iar chimioterapia reprezinta o mica parte din procedurile la care pacientii sunt supusi. In cazuri rare, efectele adverse pot fi severe, uneori fiind necesara internarea, pentru o mai buna monitorizare”, completeaza Alexandra Baban (www.babystem.ro).
In perioada16-19 martie, la targul Baby Expo, la Sala Polivalenta, aflati informatii despre tot ce trebuie sa stiti despre celulele stem si care sunt cele mai importante aspecte pe care orice banca de celule stem ar trebui sa vi le prezinte, alaturi de un concurs pentru viitoare mamici si alte cadouri.
Baby Stem este partener Seracell in Romania, astfel ca ofera servicii de prelucrare si depozitare a celulelor stem, la cele mai inalte standarde. Seracell detine doua dintre cele mai importante acreditari, GMP (God Manufacturing Practice) si JACIE, ca semn al serviciilor performante. In plus, anual peste 120 de pacienti primesc celule stem pregatite de expertii Seracell, in vederea realizarii transplantelor de celule stem.
- Top Line a lansat în România LPG Cellu M6 Infinity, cel mai avansat aparat de remodelare corporală, anticelulită, fermitate și wellbeing - 16 martie 2025
- Starbucks lansează băuturi cu aromă de lavandă - 16 martie 2025
- Puterea autenticității – o campanie îndrăzneață pentru noua colecție Reebok - 10 martie 2025