Porți cărare? Ai putea face mătreață de la soare! Cristi Pascu îți explică de ce!

Multe femei sunt fidele unei singure tunsori sau coafuri, însă acest lucru ar putea fi dăunător sănătății scalpului. Mai ales dacă poartă aceeași cărare tot timpul. Acest lucru face ca pielea descoperită să se afle în permanență în bătaia soarelui și, în timp, va avea de suferit.

„Doamnele și domnișoarele care poartă tot timpul aceeași cărare pot avea surprize neplăcute în ceea ce privește sănătatea scalpului. Țineți cont că pielea descoperită în acea zonă se află sub acțiunea razelor soarelui, se bronzează, se arde de multe ori, se usucă. De multe ori suntem atenți asupra îngrijirii părului, dar nu și a pielii capului.

Dacă descoperim că avem mătreață, soluția nu este să folosim un șampon anti-mătreață ci, de multe ori, să folosim un ulei hidratant pentru scalp. Chiar și să schimbăm cărarea sau întregul look pentru a nu supraexpune atât de mult pielea descoperită de cărare. Când constați că ai mătreață și nu scapi de ea după o primă folosire a unui șampon anti-mătreață, e bine să consulți un specialist.

Se ia o mostră de mătreață și se trimite la laborator pentru analize. Eu așa procedez cu clienții mei. Colaborez cu un medic dermatolog pentru a rezolva împreună toate problemele legate de păr și scalp”, declară Cristi Pascu.

Cristi Pascu este unul din cei mai experimentați hairstyliști din România. Cu o carieră de peste două decenii în domeniu, Cristi Pascu aduce în România trendurile dictate la nivel international și lansează noi generații de specialiștii prin intermediul Academiei de Coafură Cristi Pascu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.