Elevii din 25 de licee din județele Sibiu, Alba și Brașov au participat la cea de-a doua ediție a programului educațional „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment”, lansat de Asociația Sută la Sută Românesc. Obiectivul principal al programului este îmbunătățirea modului în care tinerii iau gustările, ajutând la construirea unei relații mai sănătoase cu mâncarea.
Programul este dedicat mâncatului conștient, cu intenție și cu atenție și se derulează în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Inspectoratele Școlare Județene Sibiu, Alba și Brașov, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și este susținut de compania Mondelēz România, lider pe piața globală a gustărilor.
Programul „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment” este adresat claselor a IX-a, a X-a și a XI-a, pentru a-i învăța pe tineri să dezvolte obiceiuri alimentare sănătoase, să mănânce conștient, dar și să fie atenți la citirea etichetelor atunci când aleg o gustare.
„Mă bucur că am avut ocazia să îi întâlnesc pe acești adolescenți care au participat cu bucurie și entuziasm la activitățile propuse în cadrul programului și au realizat moodboard-uri creative, care reflectă mesajele – cheie ale campaniei. Au înțeles că pot avea o relație sănătoasă cu mâncarea și pot, în același timp, să simtă bucurie atunci când mănâncă”, a spus Lidia Bădilă, coordonator regional al programului.
Dana Dobrescu, manager comunicare Mondelēz România și mentor în domeniul Mindful snacking, Florentina Baloș-Cioropină, ambasador Sută la Sută Românesc, Diana Nistor reprezentant ANPC și Cosmin Natanticu, guest star, au organizat, în cadrul proiectului, workshop-uri și întâlniri cu elevii din cele 25 de licee.
„Eticheta reprezintă o sursă foarte importantă de informații pentru asigurarea calității produselor și determinarea responsabilității referitor la calitate. Astfel, elevii au deprins informații esențiale despre ce trebuie să urmărească pe etichetă referitor la compoziție, rețetă, lista de ingrediente a unui produs, cu accent pe identificarea alergenilor”, a declarat Diana Nistor, consilier ANPC.
Cu ajutorul mentorilor implicați – nutriționistul Raluca Gaidarji, psihologul Mihai Copăceanu și expertul în planificarea timpului, Mădălina Preda, adolescenții au învățat să-și gestioneze emoțiile fără să apeleze la mâncare și să fie mai atenți la ce și cât consumă. Au descoperit ce înseamnă o gustare nutritivă, cum să ia o gustare și au fost îndemnați să apeleze la „ceva bun” în cunoștință de cauză.
În cadrul programului, 5.121 de elevi alături de 178 de cadre didactice din cele 25 de licee din județele Sibiu, Alba și Brașov au participat la workshop-uri și la întâlniri online. La finalul programului, a avut loc o competiție cu premii, în cadrul căreia elevii au fost invitați să creeze, individual, un tablou vizual, pornind de la mesajele cheie ale campaniei și au învățat cum să își țină un jurnal personal, prin tehnica „bullet journaling”.
Mondelez România a oferit câștigătorilor 75 de premii, constând în brățări fitness, care să îi sprijine pe adolescenți în eforturile lor de a avea un mod de viață mai activ și mai sănătos.
Prima ediție a programului „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment” s-a derulat în perioada decembrie 2020 – aprilie 2021, în parteneriat cu 5 licee din București. „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment” este gândit strict din perspectivă educațională și nu are în vedere promovarea vreunui brand sau a unei categorii anume de produse, discuția purtându-se la modul general, despre gustări. Programul nu presupune nicio contribuție financiară din partea școlilor partenere.
Despre Asociația Sută la Sută Românesc
Asociația Sută la Sută Românesc sprijină valorile și cultura românească și recunoaște rolul tinerilor în acea societate complet dezirabilă. Asociația Sută la Sută Românesc are convingerea că este important ca tinerii să fie expuși în mod consecvent la conținut educațional de înaltă calitate, conturat cu grijă și respect față de tânăra generație, considerând în același timp că această convingere creează responsabilitate și angajament. În acest context, își propune să dezvolte și să creeze proiecte impactante și relevante pentru tânăra generație.
- Peste 300 de școli din 30 de județe s-au înscris în cea de a XIV-a ediție a mișcării naționale „Și Eu Trăiesc Sănătos! – SETS - 2 decembrie 2024
- Noua vopsea pentru sprâncene Syoss Brow Tint și gelul got2b GLUED 4 BROWS & EDGES 2IN1 – pentru sprâncene perfecte și fire de păr rebele - 2 decembrie 2024
- Cadouri corporate Sabon, pentru o atmosferă de afaceri destinsă și rafinată - 29 noiembrie 2024