Performanță istorică a canotorilor români: 5 medalii de aur și 3 de bronz la Campionatul European de Canotaj de la Munchen

Canotorii români au realizat o performanță istorică la Campionatul European de Canotaj de la Munchen. Sportivii au câștigat cinci medalii de aur și trei de bronz, fiind pentru prima dată în istorie când țara noastră obține asemenea rezultate la Europene.

Echipajul format din Denisa Tîlvescu și Ioana Vrînceanu a câștigat aurul în proba de dublu rame feminin (W2-) cu timpul de 07:34.41.

A doua medalie de aur a fost obținută, în proba de dublu rame masculin (M2-), de echipajul format Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan, sportivii noștri încheind cursa cu un timp de 06:44.28.

Campioanele Olimpice Simona Radiș și Ancuța Bodnar au câștigat a treia medalie de aur pentru România, în proba de dublu vâsle feminin (W2x), cu un timp de 07:14.85, devansând echipajele din Olanda și Italia.

A patra medalie de aur a fost câștigată de Ionela Cozmiuc, în proba de simplu vâsle feminin categorie ușoară (LW1x).

A cincea medalie de aur a fost obținută de România și în proba regină a canotajului: cea de 8+1 feminin. Echipajul de 8+1 feminin (W8+), compus din Magdalena Rusu, Iuliana Buhuș, Ancuța Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Adrian Munteanu (cârmaci) a câștigat medalia de aur cu timpul de 06:26:38, reușind să se impună în fața echipajelor din Marea Britanie și Olanda.

Toate sportivele din barca de 8 au dublat în acest echipaj. Este al doilea aur european pentru Denisa Tivlescu, Ioana Vrânceanu, Simona Radiș și Ancuta Bodnar. Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Magdalena Rusu și Iuliana Buhuș au câștigat astăzi medalia de aur, după bronzul obținut în probele desfășurate sâmbătă.

Sportivii români se întorc de la Campionatul European de Canotaj de la Munchen și cu trei medalii de bronz.

Prima medalie de bronz a fost obținută în proba de patru rame feminin (W4-), de Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș, Magdalena Rusu și Amalia Bereș.

La patru rame masculin (M4-), sportivii Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Florin Lehaci au reușit să aducă României a doua medalie de bronz.

Tot o medalie de bronz a câștigat și echipajul de patru vâsle masculin (M4x) , compus din Mihai Chiruță, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu și Florin-Marian Enache.

Echipajul de 8+1 masculin (M8+), format din Florin Arteni, Alexandru-Cosmin Macovei, Alexandru Chioseaua, Nicu-Iulian Chelaru, Cristi-Ilie Pîrghie, Constantin Radu, Vlad Aicoboae, Constantin Adam și Adrian Munteanu, s-a clasat pe locul locul 5.

La proba de dublu vâsle masculin (M2x), Andrei-Sebastian Cornea și Cristian-Ionuț Cojocaru au încheiat cursa din finala B pe locul 4 și ocupă poziția 10 în clasamentul general.

Echipajul de patru vâsle feminin (W4x), compus din Emanuela-Ioana Ciotău, Cristina Druga, Iulia-Liliana Bălăucă și Patricia Cireș, a încheiat cursa din Finala B pe locul 2 și ocupă poziția 8 în clasamentul general.

În total, la Campionatul European de la Munchen, România a participat cu 11 echipaje formate din 35 de sportivi.

„Ce bucurie uriașă la finalului unui Campionat European, unic în istoria canotajului românesc! Este pentru prima dată când lotul de canotaj al României reușește să vină acasă cu 5 medalii de aur, la care se adaugă încă 3 medalii de bronz. Suntem pe locul 2 pe națiuni în Europa, după Marea Britanie și înaintea Italiei. Acest campionat a inclus însă și probe pentru sportivii cu dizabilități și cele de categorie ușoară, care nu sunt însă probe olimpice. Dacă este să ne referim strict la probele Olimpice, atunci am terminat acest campionat pe locul 1 în Europa.

Nu a fost o competiție grea, ci una extrem de grea, în fata unor echipe foarte puternice și foarte bine pregătite. Sportivii nostri au dat însă dovadă de concentrare, ambiție și motivare și, astfel, toată lumea de la Munchen a învățat în acest weekend Imnul României.
Sunt foarte mândră de ei și îi felicit pe toți medaliații! Ne-au făcut foarte mândri și au demonstrat că România este o forță de neoprit în acest sport!

Felicit antrenorii și întreg staff-ul Federației, dar și cluburile sportive care ne-au dat toți acești sportivi extraordinari. De asemenea, le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut și ne susțin în continuare. Mulțumiri speciale pentru susținere și către Ministerului Tineretului și Sportului și COSR. Doresc să mulțumesc și partenerilor Federației Române de Canotaj – Herbalife, Negro 2000, Construcții Erbașu, Onyx Fitness Club, IBB-HIB, Unicredit, Maestro, Fiterman Pharma, Ciga Energy, Sano Vita, Apa Bucovina, Regina Maria, Fundația Țiriac, Țiriac Auto, Ford România, Pronatura și Apele Române.

Privesc acum cu foarte mare optimism către Campionatele Mondiale care vor avea loc între 18 și 25 septembrie la Racice (Cehia), dar și spre Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Îmi doresc să continuăm să ne dezvoltăm în același ritm și să avem rezultate mai bune de la un an la altul!”, declară Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.