Cererea de intervenții estetice, invazive sau minim-invazive, a crescut spectaculos în ultimii ani, în condițiile în care femeile, dar și bărbații, caută soluții pentru a corecta imperfecțiunile fizice ori să aibă un aspect estetic întinerit.
Ascensiunea cererii este pusă și pe seama rețelelor de socializare, unde consumatorii s-au obișnuit să se prezinte în cea mai bună formă, apelând la diverse filtre, pentru ca, ulterior, dorind să se apropie, în viața reală, cât mai mult de imaginea din online.
De foarte multe ori, cererile sunt nerealiste, ori publicul se ghidează după prețul intervenției și nu pe baza experienței medicilor la care apelează. Medicul chirurg estetician Iancu Morad trece în revistă principalele aspecte pe care oricine ar trebui să le ia în calcul înainte de a decide să urmeze astfel de proceduri.
Documentați-vă înainte despre experiența medicului
„Este foarte important să apelați la o clinică recunoscută și la un medic specialist în domeniul estetic. Un medic, pentru a deveni medic specialist în chirurgie plastică, învață 6 ani de facultate, încă 6 ani de specializare, merge la cursuri, seminarii. Când vorbim mai ales despre proceduri non-invazive sau minim invazive, ele sunt, aparent, tratamente ușoare. În realitate, sunt tratamente medicale care pot da complicații grave dacă nu sunt realizate corect, cu priceperea medicului, tehnologia de ultimă generație și substanțele de cea mai bună calitate. Există oameni care caută variante mai ieftine și apelează la medici care nu sunt specialiști în medicină estetică sau chirurgie plastică. E important să știe însă că, în realitate, acest „ieftin” poate de fapt să coste foarte mult ulterior și chiar să aibă urmări neplăcute din punctul de vedere al sănătății”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Mergeți la consultații amănunțite înainte de intervenție
„Până să ajungem în sala de operație sau în perioada post-operatorie, traseul este destul de lung. Mai întâi, este nevoie să trecem prin mai multe consultații înainte de procedura propriu-zisă. Este indicat să discutați cu medicul chirurg, să explicați ceea ce vă nemulțumește și ceea ce doriți să obțineți. Specialistul trebuie să înțeleagă exact și să îi explice apoi pacientului toate aspectele procedurii, ce se poate obține în mod realist și ce pași presupune intervenția, precum și eventualele riscuri. Am la activ mii de consultații de acest tip în care discut deschis despre ce se poate face și ce nu. Sunt multe cazurile în care refuzăm anumiți pacienți care își doresc rezultate ce nu sunt armonioase cu corpul sau chipul lor ori care au așteptări nerealiste”, adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad, de la Luxury Aesthetics.
Atenție la substanțele folosite
„Am reparat de-a lungul carierei multe cazuri foarte periculoase, fie că vorbim despre operații nereușite, fie, mai ales în ultima vreme, de proceduri realizate cu substanțe nepotrivite. Substanțe care nu sunt aprobate sau sunt injectate greșit în locuri periculoase, care provoacă alergii și fel de fel de probleme. Nu mai vorbesc de faptul că se poate ajunge de la moarte de țesut, chiar până la un deces, dacă ne bazăm pe un specialist fără experiență și care folosește substanțe necalitative. Trebuie să înțelegem că anumite substanțe, mai ales dacă nu sunt aprobate, sunt, în realitate, substanțe toxice. Întrebați medicul ce substanțe folosește și informați-vă despre ele”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Medicul specialist poate acționa corect în caz de complicații
„Substanțele folosite sunt considerate dispozitive medicale și trebuie să treacă toate testele și să primească certificate de punere în funcțiune în țara respectivă. Dacă ele nu sunt aprobate, nu avem voie să le folosim. Apoi, ele trebuie neapărat administrate de un medic specialist. De ce? Cu toții riscăm apariția unei posibile complicații. Diferența dintre medicul pregătit și unul care nu este în domeniu este că primul știe ce să facă pentru ca această posibilă complicație să nu devină o complicație problematică. Cineva care nu este din domeniu nu prevede aceste lucruri, astfel putându-se ajunge la ceva foarte grav”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Perfecțiunea, cel mai mare dușman al frumuseții
„În timpul consultației stăm de vorbă până la 30-45 de minute cu un pacient. 90% dintre pacienți, odată ce le explici ce e bine și ce nu, înțeleg. Atunci când le explici că nu putem fi perfecți, înțeleg. Din punctul meu de vedere, perfecțiunea este cel mai mare dușman al frumuseții. Sunt însă și pacienți care rămân cu aceeași dorință chiar și după explicațiile noastre. Atunci, îl mai trimitem și la alți medici ca să mai audă și alte păreri”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Cum știm când să ne oprim?
„Suntem cu toții diferiți și avem fiecare o cu totul altă percepție a realității. De aceea, unele persoane consideră că au nevoie de schimbări mai mari, volum mai mare la injectări, altele vor mai multă discreție. Medicul specialist trebuie să știe când se poate trece pragul armoniei și să informeze pacientul în acest sens. Dacă cer o picătură în plus la injectări, în 99% dintre cazuri ne oprim, îi mai chemăm la control și atunci repetăm tratamentul dacă este cazul”, încheie medicul chirurg estetician Iancu Morad.
- Alice Peneacă, apariție superbă la show-ul Stella McCartney de la Paris Fashion Week. Ce coafură a avut și cum o poți realiza acasă! - 8 octombrie 2024
- Mobexpert lansează competiția INSPODESIGN. Se caută cei mai talentați tineri designeri de produs din România - 4 octombrie 2024
- 5 pași pentru a repara părul după expunerea la soare din vacanță - 4 octombrie 2024