Fundația Mobexpert se implică în susținerea copiilor cu nevoi speciale aflați în grija Centrului Școlar de Educație Incluzivă Cristal din Oradea și a achiziționat mașini de scris speciale ce vor putea fi utilizate de copiii nevăzători. Aceștia vor avea astfel posibilitatea să învețe literele și simbolurile din alfabetul Braille, permițându-le să comunice și să scrie în acest sistem.
Diana Șucu, vice-președinte al Fundației Mobexpert, mărturisește că a fost profund impresionată de activitatea centrului și de cazurile copiilor care se află acolo în grija specialiștilor și, aflând de nevoile micuților cu deficiență de vedere, a decis să le acorde un prim ajutor, concretizat donarea mașinilor de scris în sistem Braille.
”Toți copiii au dreptul la educație și la incluziune școlară. Când am auzit de nevoile speciale ale copiilor nevăzători aflați în grija Centrului Școlar de Educație Incluzivă Cristal din Oradea, am decis să ne implicăm. Am sponsorizat achiziția a două mașini de scris pentru nevăzători, pentru ca cei mici să poată studia, să comunice și să își exprime creativitatea. Mașinile de scris pentru nevăzători sunt concepute pentru a scrie în sistemul Braille, un sistem tactil de scriere și citire folosit de persoanele cu deficiențe de vedere. Copiii nevăzători pot utiliza mașina de scris pentru a învăța literele și simbolurile din alfabetul Braille, permițându-le să comunice și să scrie în acest sistem. Ne dorim ca acesta să fie doar un prim pas în implicarea noastră pentru dezvoltarea educațională a acestor copii”, declară Diana Șucu, vice-președinte al Fundației Mobexpert.
Centrul Școlar de Educație Incluzivă Cristal din Oradea derulează programe educaționale și terapeutic-recuperatorii, care răspund nevoilor educative ale copiilor cu dizabilități. În acest mod, prin activităţile desfășurate se contribuie la dezvoltarea optimă a copiilor, la formarea lor ca adulți și la integrarea lor în societate.
,,Datorită generozității Fundației Mobexpert baza materială a instituției noastre a fost îmbunătățită cu două mașini de scris Braille Perkins de cea mai bună calitate. Aceste mijloace de învățământ adaptate elevilor cu deficiențe vizuale vor facilita asimilarea conținuturilor și vor contribui astfel la succesul școlar și incluziunea socială a acestora. Sincere mulțumiri sponsorilor noștri!”, a declarat d-na prof. Ramona Vesa, director al Centrului Școlar de Educație Incluzivă Cristal din Oradea.
- Alice Peneacă, apariție superbă la show-ul Stella McCartney de la Paris Fashion Week. Ce coafură a avut și cum o poți realiza acasă! - 8 octombrie 2024
- Mobexpert lansează competiția INSPODESIGN. Se caută cei mai talentați tineri designeri de produs din România - 4 octombrie 2024
- 5 pași pentru a repara părul după expunerea la soare din vacanță - 4 octombrie 2024