Cum poluează mediul cartușele de imprimantă pe care le aruncăm la gunoi

Cartușele de imprimantă sunt deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) si trebuie să fie tratate corespunzător. Cea mai mare problemă a momentului actual este dată de amestecarea acestora cu deșeurile menajere.

Foarte mulți oameni procedează greșit cu cartușele de imprimantă folosite, aruncându-le la gunoi sau în mediul înconjurător, în loc să le sorteze și să le ofere spre reciclare. Aceste consumabile conțin metale și alte tipuri de componenți chimici care poluează pământul și apa, și nici nu pot fi depozitate în gropile de gunoi obișnuite, deoarece emană substanțe chimice periculoase.

„Soluția este ca populația să fie informată corect și să deprindă un comportament responsabil, astfel încât să limităm pe cât posibil poluarea naturii, dar și risipa de componente ce pot fi reciclate și folosite pentru producția altor produse, reducând necesitatea de a exploata planeta pentru noi resurse”, declară Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

Ce conțin cartușele de imprimantă?

Cartușele de imprimantă conțin plastic, metal, spumă, cerneală și toner, componente care nu pot fi separate cu ușurință. Din acest motiv, este important ca acestea să ajungă în centrele de reciclare, unde sunt sortate corect, iar materialele din care sunt realizate pot fi refolosite pentru producerea altor cartușe noi, reducând astfel exploatarea de noi resurse naturale.

Ce se întâmplă cu cartușele aruncate la gunoi sau în natură?

Un cartuș de imprimantă aruncat la gunoi se descompune în 1000 de ani.  Prin componentele chimice pe care le conțin, cartușele de imprimantă contaminează solul, apa freatică, izvoarele sau râurile cu componenți chimici periculoși. În plus, nu se susține economia circulară prin refolosirea materialelor din care sunt realizate.

Ce se întâmplă cu cartușele în centrele de reciclare?

După ce ajung în centrele de reciclare, cartușele sunt dezasamblate și împărțite în materiale precum oțel, aluminiu, plastic curat sau contaminat, toner rezidual și cerneală. Toate acestea reprezintă materii prime pentru obținerea de noi produse, încurajându-se astfel economia circulară.

Statistici îngrijorătoare. Cât reciclăm și cât poluăm?

Aproximativ 1,3 miliarde de cartușe de imprimantă sunt utilizate anual în întreaga lume, dar mai puțin de 30% dintre acestea sunt reciclate corespunzător. Dacă s-ar pune cap la cap cartușele de imprimantă folosite în fiecare an, ele ar înconjura Pământul de 2 ori.

Doar în Europa, aproximativ 60 de milioane de cartușe de imprimantă pe bază de toner sunt vândute în fiecare an. Dacă vorbim despre cartușele cu cerneală, numărul depășește 300 de milioane anual.

În Marea Britanie, până la 45 de milioane de cartușe de imprimantă sunt aruncate anual la coșul de gunoi, ajungând astfel să polueze mediul.

În Australia, 34 de cartușe de imprimantă sunt aruncate la gunoi în fiecare minut, ceea ce înseamnă aproximativ 18 milioane pe an.

Un cartuș de imprimantă laser are nevoie de până la 450 de ani pentru a se descompune. În același timp, descompunerea materialelor, precum plasticul industrial, folosite la realizarea acestora, poate dura mai bine de 1.000 de ani.

Prin reciclarea corectă a 1000 de cartușe s-ar salva 200 de kilograme de plastic, 150 de kilograme fier, 50 kilograme aluminiu și 5000 de litri de petrol.

Pentru fabricarea fiecărui cartuș de toner nou se consumă aproximativ 4 litri de țiței. Reciclarea cartușelor vechi poate astfel duce la economisirea a milioane de litri de țiței pe an.

Conform ETIRA.ORG, în România se aruncă 1 cartuș/ secundă, iar fiecare român listează la imprimantă cel puțin 2 pagini pe zi. Astfel, în țara noastră se aruncă într-un singur an nu mai puțin de 40 de milioane de cartușe.

Adunate, lungimea cartușelor consumate într-un an însumează nu mai puțin de 4750 de kilometri, adica o dată și jumătate suprafața României (3200 de kilometri). În 9 ani, lungimea cartușelor consumate în Romania ar putea face înconjurul Pământului și ar ajunge astfel la 40.000 de kilometri.

Ce alternative avem?

“Majoritatea cartușelor de imprimantă pot fi reumplute de 5-7 ori înainte de a ajunge la sfârșitul duratei lor de viață. Așadar, chiar și înainte de a le da spre reciclare, putem proteja mediul refolosind cartușele prin reumplere atât timp cât este posibil. Cartușele pentru imprimantele laser pot fi reumplute de până la 4 ori.

Unele companii mizează pe „remanufacturare”. “Asta înseamnă că iau cartușele din plastic, le dezasamblează, le curăță și le reconstruiesc, le reumplu și le vând ca noi. Aproximativ 25% dintre cartușele pe bază de toner sunt remanufacturate anual, iar la cere pe bază de cerneală vorbim de o cifră de doar 15%”,  declară Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

Cutia RESPO dedicată cartușelor de imprimantă

Pentru a preveni aruncarea la gunoi a cartușelor de imprimantă, Asociația Respo DEEE a dezvoltat o serie de cutii specifice ce pot fi amplasate în proximitatea fiecărei imprimante și un sistem complet de colectare și transport a lor către o locație specială pentru tratarea corespunzătoare. Cutiile pot fi comandate gratuit de pe www.respo.ro, iar după umplere acestea se pot duce la cel mai apropiat centru de colectare (detalii pe www.respo.ro), ori se poate suna la numărul de telefon inscripționat pe cutie, iar reprezentanții RESPO vor trimite un colector pentru a ridica gratuit cutia și a o transporta spre centrul de reciclare.

Asociația Respo DEEE se dedică unui proces de colectare și reciclare DEEE performant, care asigură condițiile de calitate, fiabilitate și progres technologic la standarde ridicate. Serviciile există pentru a crea un sistem eficient de colectare, logistică, tratare și valorificare a DEEE, cu scopul de a reduce la maximum risipa și impactul asupra mediului înconjurător.

Asociația RESPO DEEE are, în prezent, 200 de contracte cu producători și importatori de echipamente electrice și electronice. Prin aceste parteneriate, RESPO preia responsabilitatea legală a acestor producători în gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, asociația devenind astfel unul din principalii jucători pe piața de colectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.