6 din 10 români care făceau sport sunt afectați de mâncatul emoțional în carantină

Izolarea la domiciliu ne expune riscului de a acumula kilograme în plus. Chiar și persoanele care obișnuiau să facă sport frecvent până luna trecută sunt acum expuse acestui risc. Specialiștii centrului de transformare corporală Bodyshape au realizat un studiu în comunitatea de persoane care mergeau la sală înainte de pandemie și au ajuns la concluzia că 6 din 10 respondenți sunt afectați de mâncatul emoțional în această perioadă, cauzat de stresul perioadei nesigure pe care o traversează. 

•             37% spun că au observat că își caută ceva de mâncare o singură dată, în medie, într-un interval de 4 ore, 36% de două ori, iar 10% de trei ori.

•             35% simt des că mâncatul emoțional îi controlează și nu invers.

•             30% dintre respondenți spun că emoția care le declanșează mâncatul emoțional este stresul, 20% îngrijorarea, 10% plictiseala și 9% supărarea.

•             33% consideră că este probabil, iar 31% că este posibil să aleagă un program online de sprijin pentru a trece cu bine peste mâncatul emoțional.

Acestea sunt rezultatele unui blitz survey realizat de Bodyshape Transformation Centre din empatie, în rândul oamenilor cu vârsta cuprinsă între 25-45 ani, care se confruntă cu efectele distanțării sociale în această perioadă.

Scopul acestui sondaj de opinie a fost acela de a înțelege perspectiva lor cu privire la probabilitatea de a fi afectați de mâncatul emoțional în această perioadă în care stau acasă. De asemenea, s-a dorit conturarea unei perspective generale în legătură cu modul în care acest comportament afectează oamenii în această perioadă dificilă.

“Îmi este teamă că nu voi putea rezista tendinței de a mânca gresit, pe fondul stresului, îngrijorării sau plictiselii în această perioadă’’ este concluzia pe care cel puțin 6 din 10 respondenți au formulat-o.

“Numeroase persoane au o relație complicată cu mâncarea în această perioadă. Nu o mai consumă cu scopul de a le oferi energie, forță și nutrienții de care corpul lor are nevoie. Nu este deloc dificil să ajungi să consumi mâncare în mod haotic, datorită stresului și preocupării, pentru a găsi liniștea interioară pe care ți-o dorești, în special în condiții dificile, de distanțare socială. Din acest motiv, oamenii au nevoie de suport online, de sfaturi practice care să îi ajute să scape de mâncatul emoțional în această perioadă”, spune Irina Alionte, fondator Bodyshape Transformation Centre. 

Cât de probabil consideră oamenii că vor fi afectați de mâncatul emoțional în această perioadă?

•             28% dintre respondenți sunt siguri ca vor fi afectați de mâncatul emoțional în perioada în care se vor confrunta cu distanțarea socială.

•             13% cred că cel mai probabil vor resimți nevoia de a mânca compulsiv în această perioadă, datorită stresului, incertitudinii și îngrijorării cu care se confruntă.

•             25% consideră că este posibil să fie tentați să mănânce excesiv în această perioadă.

•             Restul respondenților cred că este probabil sau nu știu în ce măsură le va afecta distanțarea socială obiceiurile alimentare.

Care este cea mai mare frică a oamenilor, legată de mâncatul emoțional, în această perioadă?

•             45% dintre respondenți se confruntă cu teama de a se îngrășa datorită mâncatului excesiv din această perioadă.

•             15% simt că pierd controlul în această perioadă dificilă, iar 8% sunt convinși că nu vor reuși să mănânce corect în perioada de distanțare socială.

•             Restul respondenților și-au exprimat îngrijorarea cu privire la efectele negative pe care sedentarismul și stresul le vor avea asupra sănătății lor în această perioadă.

Ce au mai observat oamenii legat de mâncatul emoțional în această perioadă?

•             36% dintre respondenți au observat că simt nevoia de a căuta ceva de mâncare cel puțin o dată la 4 ore.

•             8% simt că mâncatul îi controlează foarte des, iar 27% consideră că nevoia de a mânca este mai puternică decât ei de cele mai multe ori.

•             30% dintre respondenți au observat faptul că stresul declanșează nevoia lor de a mânca excesiv, 20% consideră îngrijorarea motivul principal, iar restul cred că mâncatul emoțional este declanșat de plictiseală, supărare, iritare, depresie, furie, frica sau frustrare în această perioadă.

•             30% dintre respondenți consideră că este dificil pentru ei să se controleze și să aleagă doar feluri de mâncare sănătoase.

Aceste cifre confirmă, încă o dată, faptul că oamenii au nevoie de programe de sprijin pentru a trece cu bine peste mâncatul emoțional, în special în perioade de criză, marcate de incertitudine, ca cea în care ne aflăm acum.

Bodyshape Transformation Centre susține oamenii care își doresc să beneficieze de suport online în această perioadă, pentru a nu se lăsa pradă tentației de a pierde lupta cu mâncatul excesiv, cauzat de stres, îngrijorare sau, de ce nu, plictiseală.

În acest context, a dat startul înscrierilor la un program online intitulat “Depășește mâncatul emoțional. Tur de Forță de 28 de zile”, menit să îi ajute pe toți cei care se confruntă cu teama de a pierde controlul asupra corpului lor în contextul actual.

25% din prețul programului va fi redirecționat către Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.