Un nou showroom Casa Magică Design și-a deschis porțile

Casa Magică Design, paradisul tuturor pasionaților de design interior și nu numai, a inaugurat pe 18 martie al treilea showroom din București, în zona Pipera (Bulevardul Pipera nr. 5).

Cu un portofoliu de peste 200 de firme italiene cu tradiţie în mobilier şi design, spațiul expozițional de circa 450 mp este dispus pe trei etaje, iar oferta este variată, de la stilul clasic la cel modern, chiar avangardist. Mobilierul şi obiectele de iluminat pot fi alese pe criterii ce ţin cont de stilul construcţiei, volumul încăperilor, luminozitate, culori și nu în ultimul rând, de gustul fiecărui client.

Înființată în 1995, Casa Magică Design a legat prietenii și a adunat experiențe de neuitat în domeniul home&deco, oferind rafinamentul pieselor de mobilier italian. De la canapelele de un albastru regal până la liniile elegante integrate în modelele Megan, Leila și Juliet, fiecare piesă de mobilier poate adăuga valoare unui spațiu monoton, transformându-l în casa mult visată.

Traversăm o perioadă incertă, petrecem din ce în ce mai mult timp la adăpostul celor patru pereți și un spațiu haotic poate părea sufocant. Piesele de mobilier și accesoriile create special pentru a oferi confort vor trece orice test al timpului ori al spațiului. Camerele de zi capătă culoare, dormitoarele se transformă în locul ideal pentru a visa, biroul va fi admirat chiar și de cei mai reticenți șefi, iar bucătăriile se integrează în poveste aducând o sumedenie de arome îmbietoare. Într-o asemenea bucătărie îți vei dori să petreci mai mult timp. De la bucătăria clasică Pantheon Lube în nuanțe vibrante de cărămiziu până la bucătăria Rewind Creo, toate modelele determină acel efect WOW care nu poate fi surprins în mod normal în cuvinte.

În showroom, fiecare client poate beneficia de măsurători, proiect, consultanță de specialitate, montaj și transport gratuit. Mobilierul de bucătărie, respectiv ușile și sertarele, sunt garantate de către producători, să reziste până la 10.000 de deschideri. Mobilierul dedicat copiilor este sigur, cu margini rotunjite, estetic și colorat. În plus, Casa Magică Design oferă servicii post-vânzare, în ideea în care se dorește păstrarea unei relații pe termen lung cu toți clienții.

Deschiderea celui de-al treilea showroom reprezintă o invitație adresată tuturor de a își descoperi stilul personal, de a se exprima pe sine chiar prin piesele de mobilier și decorațiunile interioare alese. Tendințele pot constitui surse de inspirație atunci când te pregătești să îți amenajezi casa sau doar să îți reorganizezi spațiul de locuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.