Let’s talk about skincare! Un workshop despre îngrijirea pielii susținut de către Miruna Mocanu

Ingrijirea corectă a pielii este un subiect intens dezbătut de către specialiștii în domeniu și pasionații de skincare de pretutindeni. Industria frumuseții este într-o continuă dezvoltare și se fac constant noi descoperiri. În fiecare an apar noi tehnologii și echipamente care susțin eforturile specialiștilor de a preveni îmbătrânirea prematură și de a contracara efectele deja instalate. Deși internetul este plin de informație, nu tot ce este disponibil online este și corect. Uneori, cu ajutorul sfaturilor găsite pe net ne putem face mai mult rău decât bine. Informația trebuie filtrată și alese doar sfaturile corecte, de la specialiști. Dar cum putem face asta?

 

Miruna Mocanu, owner The A, farmacist și chimist de profesie, pasionată de industria frumuseții, cu mulți ani de cercetare și studiu al produselor cosmetice la activ, a susținut un workshop de skincare pentru influencerii din nișa de beauty.

Salonul The A a fost locul de întâlnire al pasionaților de îngrijire a pielii și cosmetice care s-au bucurat, timp de o oră și jumătate, de cunoștințele Mirunei Mocanu. Miruna a povestit invitatelor despre rutina corectă de îngrijire, despre tipurile de ten și cum se identifică corect nevoile pielii, despre produsele de îngrijire și lista de ingrediente. Unul dintre subiecte, de care invitatele au fost foarte interesante, a fost ingredientele de care trebuie să te ferești și care fac rău tenului.

„Tipologiile pe care toată lumea le cunoaște, sunt prezente peste tot pe internet și chiar cosmeticienele îți vor spune despre ele pentru că asta au învățat la școală, sunt create din rațiuni comerciale și ajută exclusiv la vânzarea produselor cosmetice de îngrijire pentru acasă, nu ajută cu adevărat la întâmpinarea nevoilor tenului. Tehnologia Skin Instant de la Biologique Recherche, pe care o folosim la The A, stabilește exact care sunt necesitățile tenului la momentul analizei. Epiderma are anumite necesități rezultate din acțiunea multor factori interni și externi, care sunt unice pentru fiecare persoană. De exemplu, dimineața, tenul poate fi normal, dar din cauza factorilor externi, precum vânt, soare, frig, inclusiv machiajul, pot apărea diferite dezechilibre la nivelul epidermei care ar trebui adresate specific.” – Miruna Mocanu, owner The A

Evenimentul Let’s talk about skincare! a fost susținut de către Biologique Recherche, companie franceză fondată în 1970 de către o familie de experți artizanali în îngrijirea pielii care au conceput o metodologie exclusivă, personalizată de tratamente cosmetice adaptate la fiecare Skin Instant și bazate pe produse cu o concentrație ridicată de ingrediente active. Produsele și tratamentele Biologique Recherche sunt disponibile și în cadrul salonului The A, partener oficial al institutului Biologique Recherche România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.