Ritual in 3 pasi pentru o stare de bine

Frumusețea unei persoane, spun psihologii, iar numeroase studii par să o confirme, nu este dată doar de aspectul exterior al acesteia, ci mai ales de ceea ce se află la interior. Gândurile, atitudinile, grija și respectul față de sine însăși îi conferă femeii o frumusețe aparte care traduce vizual liniștea sa interioară și starea de bine.

Monica Daniela Găitănaru, psihoterapeut de orientare jungiană, susține că este foarte important să dezvoltăm prietenia cu noi înșine: ,,Frumusețea înseamnă armonie între minte, corp și suflet, iar una dintre modalitățile prin care o poți obține este să ai grijă de tine cu dragoste și blândețe, să îți acorzi răbdare și timp și, nu în ultimul timp, să nu uiți să celebrezi darurile fiecărei zile”.

Cristina Schmidt, psihoterapeut, trainer si coach, este de părere că o stare de bine, sentimentul că te simți bine în pielea ta începe cu o acțiune.

Pentru a te simți bine în pielea ta ai nevoie să te îngrijești pe interior (sufletul, mintea) dar și la exterior (corpul, alimentația, vestimentația). Înseamnă să fii aliniat: ceea ce gândești cu ceea ce spui cu ceea ce faci și cu felul în care arăți.

  • Tu îți iubești corpul și faci în așa fel încât acesta să o știe?

  • Privește-ți gândurile: arată precum pielea ta?

  • Te bucuri de lucrurile simple?

  • De ce se simt bine unii oameni în pielea lor?

Așa cum ne facem timp pentru citit, exerciții fizice, diete sau să ieșim cu prietenii tot așa este nevoie să ne facem timp și pentru îngrijirea pielii. Timpul este mereu o scuză pentru lucrurile pe care nu le facem.

Cum ar fi daca am înlocui scuzele cu o acțiune?

Începutul de an e, întotdeauna, o perioadă plină de provocări emoționale. Hotărâți să fim mai buni, să schimbăm ceva, să facem mai multe lucruri pentru noi, începem să trasăm planuri complicate, de al căror succes pare să depindă fericirea noastră. Am uitat, oare, să ne bucurăm de lucrurile simple?

Sabon le propune tuturor celor care își doresc nu doar o frumusețe exterioară, ci mai ales o stare de bine, să își acorde mai mult timp. Răsfățul vine în această iarnă sub forma unui ritual în trei pași, pe cât de simplu, pe atât de eficient:

1 – Curăță, cu ajutorul uleiul de duș care înlătură impuritățile fără a usca excesiv pielea

2 – Exfoliază delicat, folosind body scrubul

3 – Hidratează în profunzime, aplicând o loțiune de corp

Produsele propuse de Sabon pentru ritualul de îngrijire descris mai sus vor surprinde prin texturile fine, efectul plăcut asupra pielii și, mai ales, prin parfumurile discrete, dar bogate. Arome de iasomie, mosc, lavandă, vanilie, patchouli, ghimbir și portocală fac parte din oferta variată a produselor, transformând ritualul de îngrijire într-o experiență magică așteptată cu nerăbdare de fiecare dată. Timpul petrecut astfel va fi un timp dedicat grijii față de propria persoană, iar starea de bine rezultată – un binemeritat cadou pentru propria persoană.

Gama completă de produse poate fi găsită în toate magazinele Sabon din țară, dar și online pe www.sabon.ro.

Un răspuns la Ritual in 3 pasi pentru o stare de bine

  1. Valeria Chertes spune:

    Foarte bune produsele Sabon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.