Moroccanoil, partenerul oficial Eurovision, a prezentat în România trendurile 2022 în materie de styling și noi produse revoluționare de protejare a părului vopsit

Moroccanoil, liderul global în materie de produse de îngrijire cu infuzie de ulei de argan, partenerul oficial al Eurovision Song Contest pentru a doilea an consecutiv, a prezentat la București trendurile 2022 în materie de styling și tunsori, ce devin realitate cu ajutorul produselor iconice Moroccanoil, precum și noua gamă de produse pentru îngrijirea părului vopsit.

Evenimentul a debutat cu un discurs al directorului general Top Line, Diana Baicu, prin care a fost anunțată implicarea companiei în ajutorarea familiilor de refugiați sosite în România în ultima săptămână.

„Suntem impresionați de modul exemplar în care românii s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei nevoiți să plece din țară de teama războiului. Fiecare gest contează și suntem mândri de ce am reușit  cu toții să facem. Top Line se implică, de asemenea, în ajutorarea familiilor cu copii care au trecut granița României. Am făcut donații în bani prin intermediul UNICEF, iar un transport cu produse de bază de îngrijire, și nu numai, va pleca zilele acestea spre locurile unde sunt cazați refugiații.

Tocmai ce se întâmplă în prezent ar trebui să ne facă să iubim și mai mult viața, să încercăm să fim mai mult alături de cei dragi. Să avem grijă de noi, sub toate aspectele, și să avem grijă de cei din jur.

Sloganul Top Line din acest an este, întâmplător, chiar #WeCare, și sub acest mesaj ne dorim să comunicăm în perioada următoare sub toate aspectele. Ne pasă de voi, avem grijă de sănătatea și frumusețea voastră și vă oferim astfel toate resursele necesare, produse și servicii de calitate. Știm că, dacă ne simțim bine cu noi înșine, și relația cu cei din jur va fi armonioasă, și lucruri bune se vor întâmpla”, declară Diana Baicu, Director General Top Line, compania distributoare a Moroccanoil în România.

Moroccanoil este partenerul oficial Eurovision

Moroccanoil este, pentru al doilea an consecutiv, partenerul oficial al Eurovision Song Contest, celebrând astfel arta și individualitatea.

Echipa Moroccanoil va fi responsabilă de stylingul  artiștilor care urca pe scena Eurovision 2022 în luna mai, la Torino, Italia.

Moroccanoil va prezenta, pe paginile sale de socializare, un vast conținut util, distractiv și exclusiv. De asemenea, va oferi detalii din culise înainte de spectacolele live, oferindu-ne o privire de ansamblu a ceea ce se întâmplă în culisele celui mai mare concurs de muzică din lume.

La eveniment, invitații au beneficiat și de un styling cu produse Moroccanoil, oferit de hair styliștii prezenți la eveniment, printre care și Ioana Todoran, cea care a câștigat locul 1 în competiția Show Us Your Style și a realizat coafurile spectaculoase ale concurenților Eurovision 2021 la Rotterdam.

Unul dintre modelele din prezentare a purtat o rochie-menifest specială, cu print reprezentând prima pagină a ziarelor și mesaje tip Breaking News, comunicând astfel importanța adevărului și obiectivității în presa din întreaga lume, într-o perioadă în care miliarde de oameni sunt ținta unei avalanșe de Fake News.

Moroccanoil a lansat primul purple conditioner pentru menținerea unui blond perfect

Moroccanoil a lansat Moroccanoil Blonde Perfecting Purple, un purple conditioner ce protejează nuanța părului blond vopsit. Similar acțiunii șamponului Moroccanoil Blonde Perfecting Purple, premiat deja la nivel internațional, acest balsam blând neutralizează tonurile nedorite de galben și portocaliu ale părul blond, dar și reflexiile nedorite ale nuanțelor de brunet deschis sau gri, rezultatul fiind o culoare mai strălucitoare și mai uniformă. Mulțumită tehnologiei proprii, ArganID, Moroccanoil Blonde Perfecting Purple livrează adânc în cortex acțiunea antioxidantă a uleiului de argan.

Moroccanoil Blonde Perfecting Purple a fost lansat în România în cadrul unui eveniment la care a participat și Angelo Fraccica, Moroccanoil Creative Design Team Educator. Renumitul stilist a prezentat coafurile în trend în 2022, ce pot fi realizate folosind produsele iconie de styling Moroccanoil și a prezentat avantajele noului purple conditioner pentru menținerea unei culori perfecte.

Nuanțele nedorite de galben pot apărea atât în cazul părului blond, cât și al celui gri natural, și pot fi cauzate de poluare, lumina UV sau alcalinitatea apei.  Noul Balsam Moroccanoil Blonde Perfecting Purple depune subtil pigmenți violeți ce neutralizează aceste efecte. Este, totodată, extrem de hrănitor, părul devenind mult mai manevrabil și se va descurca mult mai ușor.

“Moroccanoil continuă să evolueze și să formuleze produse inovatoare care oferă rezultate profesionale atât pentru consumatori, cât și pentru comunitatea saloanelor. Am creat astfel omologul perfect al șamponului Blonde Perfecting Purple și suntem încântați că, acum, Moroccanoil Blonde Perfecting Purple  este cea mai nouă apariție în linia de îngrijire Moroccanoil Color Care”, declară Carmen Tal, co-fondatorul Moroccanoil.

Balsamul Moroccanoil Blonde Perfecting Purple va fi disponibil pe www.topline.ro și în saloanele partenere Top Line.

Moroccanoil continuă eforturile de sustenabilitate, astfel că tubul acestui produs este fabricat în proporție de 50% din plastic reciclat.

De ce este atât de eficient Moroccanoil Blonde Perfecting Purple

Moroccanoil Blonde Perfecting Purple conține următoarele ingrediente-cheie:

  1. Moroccanoil ArganID™ Technology – Microcapsulele încărcate pozitiv sunt atrase de fibra de păr încărcată negativ, infuzând puterile antioxidante ale uleiului de argan în cortexul părului, ajutând simultan la repararea și sigilarea cuticulei.
  1. Amino Acid Blend – Oferă protecție  culorii și beneficii de reparare pentru a întări structura părului.
  2. Violet Pigments – Acești pigmenți bogați, irizați, confera un luciu satinat si profunzime părului

Cum se utilizează:

După șamponarea cu Moroccanoil Blonde Perfecting Purple, masați părul timp de 1-2 minute. Pentru o nuanțare mai accentuată, lăsați să acționeze până la 5 minute. Clătiți bine.

Prezentarea a avut loc în cadrul unui eveniment exclusivist la care au participat Angelo Fraccica, Creative Design Team Educator Moroccanoil, celebrități, influenceri și reprezentanți Mass Media, printre care Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, Nicoleta Nucă, Amalia Enache, Diana Bart, Simona Țăranu, Dana Sota, Edith Mihaiciuc, Alexandra Orl, Cristina Herea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.