Meolle Fragrances, brandul dedicat parfumurilor ambientale și textile de lux, a continuat povestea sa despre rafinament și armonie printr-un nou workshop dedicat parfumurilor de rufe, desfășurat într-o atmosferă caldă și elegantă la The Brewprint Bucharest.
Evenimentul a reunit creatori de conținut și personalități din zona de lifestyle și beauty, într-o experiență dedicată descoperirii colecției de parfumuri pentru textile – o linie care transformă simplul gest al spălării hainelor într-un ritual de confort, prospețime și eleganță.
Participanții au descoperit farmecul aromelor Meolle, echilibrul notelor olfactive și modul în care parfumul persistă delicat în țesături, oferind senzația unei garderobe proaspete și parfumate zi după zi. Atmosfera a fost una relaxată, cu accente senzoriale și momente de socializare, definind spiritul Meolle: cald, rafinat și autentic.
Printre invitați s-au aflat Carmen Negoiță, Misha, Tinna Oprea și Hypefox, care au descoperit universul olfactiv Meolle într-un cadru ce a îmbinat inspirația și rafinamentul cu naturalețea unei conversații între prieteni.
Reacțiile de pe social media nu au întârziat să apară. Ioanna Bernhardt a scris pe Instagram: „Nu obișnuiesc să promovez branduri, dar acesta chiar mi-a cucerit inima – Meolle Fragrances. Produsele lor fac ca locuința și biroul meu să miroasă minunat, fără efort, tot timpul.”(postare originală în limba engleză, pe Instagram)
Mesajul surprinde perfect esența colecției Meolle Premium: parfumuri care nu se impun, ci completează subtil fiecare spațiu, devenind parte dintr-un stil de viață elegant și relaxat.
Prin acest eveniment, Meolle Fragrances își consolidează poziția ca brand care duce parfumul dincolo de spațiu – de la aromele ambientale la cele textile, oferind o experiență completă, ce îmbină eleganța, confortul și siguranța pentru fiecare locuință.
- Descoperă Majestic Gala, noua colecție de sărbători de la Sabon - 4 noiembrie 2025
- Got2b & LIVE: Beauty Secrets from the Dark Side – Halloween-ul care te inspiră să te reinventezi - 31 octombrie 2025
- Alina Crișan, despre muzică, stil și secrete de beauty: „Vreau să rămân autentică, exact așa cum sunt” - 29 octombrie 2025

Twitter
Facebook
Instagram