Noi, oamenii, alături de tot ce există pe pământ, formăm un ecosistem complex și complet, iar privilegiul umanității este să înțeleagă că nu putem exista și evolua decât împreună sub soare! În acest context, fiecare gest contează, de aceea Uriage s-a angajat să protejeze oamenii, dar și bariera de corali. Din ce în ce mai mulți oameni își dau seama că protecția solară nu este doar o alegere, ci o necesitate. Razele ultraviolete pot cauza probleme grave de sănătate, cum ar fi cancerul de piele și îmbătrânirea prematură a pielii. Prin urmare, este important să folosim produse de protecție solară de înaltă calitate care să ne protejeze de razele solare dăunătoare.
Însă, alegerea produsului de protecție solară potrivit nu este întotdeauna ușoară. Dacă îți dorești o protecție eficientă, dar în același timp și o îngrijire delicată a pielii, atunci trebuie să încerci produsele Uriage Bariesun.
Grija pentru planetă
Crizele ultimilor ani ne-au făcut din ce în ce mai conștienți de faptul că nu putem trăi separați și nu putem separa îngrijirea pentru noi de grija pentru planetă. Suntem toți parte a unui ecosistem unic, o planetă uimitoare hrănită de soare. Ca ființe inteligente, avem privilegiul de a înțelege și a proteja acest ecosistem datorită căruia existăm și în care putem evolua.
Uriage, un brand care a adoptat deja o abordare ecologică cu angajament pentru protecția coralilor, a decis să meargă și mai departe prin regândirea gamei de protecție solară, Bariésun. Protejarea pielii de razele UV și alte tipuri de radiații solare este esențială, însă aceasta nu trebuie să dăuneze mediului. Această gamă de produse de protecție solară este special concepută pentru a proteja pielea de razele UV și lumina albastră, fără a dăuna mediului.
Iubirea pentru soare
Vara se apropie cu pași repezi, iar asta înseamnă că trebuie să ne pregătim pentru expunerea la soare și să ne gândim la protecția pielii noastre. Dar, protejarea pielii de razele solare nu trebuie să însemne renunțarea la distracție! Știm însă că radiațiile solare provoacă fotoîmbătrânirea și încă alte efecte, mai grave, mergând până la cancere de piele. Expunerea excesivă la soare poate duce la deteriorarea ireversibilă a ADN-ului și a celulelor pielii, pe termen scurt și lung. Este dovedit faptul că efectele razelor solare se manifestă pe tot parcursul zilei și în toate anotimpurile, chiar și când este înnorat și nu vedem direct soarele – 80% din razele UV pot călători prin nori și ceață, iar 50% din expunerea la UVA provine de la lumina reflectată, chiar și atunci când stai la umbră.
De aceea, trebuie să folosim protecție solară tot timpul și mai ales să o aplicăm corect. 70% din expunerea la UV are loc în afara concediului de vară. Pe de altă parte, mai știm și că pentru buna funcționare a organismului nostru, la multe nivele, avem nevoie de vitamina D, care nu se sintetizează în corp decât sub influența luminii solare.
Soarele ne face rău, soarele ne face bine…pare o contradicție. Totuși, sub soare nu avem de ce să intrăm în impas! Ghid ar trebui să ne fie doar simțul măsurii, sprijinit de știința contemporană. Care ne spune că de factor de protecție solară avem nevoie 365 de zile pe an, la fel cum avem nevoie și de vitamina D și de endorfine.
Bronz versus sănătate!
Poate îți place bronzul, dar știi că de fapt este o reacție de apărare a pielii? Procesul de protecție cunoscut sub numele de melanogeneză (producerea pigmentului natural al pielii) este constant, dar devine mai intens atunci când melanocitele, celulele pielii din stratul bazal al epidermei, sunt stimulate de razele UV. Ele produc apoi mai multă melanină, un pigment al cărui rol este de a proteja celulele pielii și ADN-ul prin absorbția unei proporții de raze UV. Apare deci bronzul. Deoarece melanina se află la suprafață, este eliminată în timpul reînnoirii celulare – așa se face că în cele din urmă bronzul dispare.
Radiații solare
Soarele emite mai multe tipuri de radiații, cu lungimi diferite de undă. Deși efectele razelor UVB sunt mai vizibile (arsurile solare, care apar sub formă de roșeață sau chiar arsuri), toate radiațiile produc radicali liberi, iar energia puternică pe care o eliberează declanșează deteriorarea ADN-ului. Prima și cea mai vizibilă reacție este bronzul: pigmentarea este un semn că pielea încearcă să se protejeze.
Bronzul este însă un efect pe termen scurt. Pe termen lung, daunele sunt mult mai serioase și mai grave, provocând îmbătrânirea pielii prin distrugerea fibrelor de colagen și elastină. În cele din urmă, pe lângă mutațiile la nivelul ADN-ului celular, apărarea imunitară a pielii scade și genele sunt activate declanșând multiplicarea celulelor canceroase: de fapt, 1 din 3 cazuri diagnosticate de cancer este cancer de piele. 90% se dezvoltă în carcinom, iar restul de 10% sunt tumori maligne numite melanom.
Sub soare, nu suntem toți egali
Da, vedem, deși soarele e aici pentru toți, nu suntem toți egali în fața soarelui. Pielea noastră este mai mult sau mai puțin rezistentă la acțiunile soarelui, în funcție de cantitatea de melanină prezentă în mod natural în epidermă. Deci, în funcție de cantitatea de melanină prezentă în mod natural în epidermă se pot defini 6 fototipuri:
FOTOTIP 1: piele albă/păr roșu sau blond (deseori cu pistrui) – Întotdeauna se arde, nu se bronzează niciodată
FOTOTIP 2: piele deschisă/blond, păr roșu spre castaniu deschis (uneori cu pistrui) – Arsuri solare frecvente, bronzare foarte rar sau foarte lent
FOTOTIP 3: piele medie/păr brun deschis spre închis – Ocazional arsuri solare, bronz gradual
FOTOTIP 4: piele maro deschis/păr șaten spre negru – ocazional arsuri solare, se bronzează rapid
FOTOTIP 5: piele maro închis/păr negru – Arsuri solare rare, bronz intens
FOTOTIP 6: piele neagră/păr negru – Aproape că nu se arde niciodată
Pe scurt, cu cât fototipul nostru este mai deschis, cu atât avem nevoie de mai multă grijă în alegerea loțiunilor și cremelor de protecție potrivite.
Totuși, protecția imediată este doar primul pas. Laboratoarele Dermatologice Uriage consideră că protejarea pielii de arsurile solare este un început bun, dar nu este suficient pentru un produs de îngrijire solară. De aceea ele au pregătit o nouă formulă de bază pentru gama Bariésun cu 2 brevete dermatologice care ajută la protejarea împotriva deteriorării celulare și la prevenirea fotoîmbătrânirii. Uriage Bariésun acționează cu o combinație de 4 filtre organice și are grijă de prospețimea și sănătatea pielii, deoarece conține, desigur, ingredientul cheie al Laboratoarelor Dermatologice Uriage: apa termală Uriage.
Brevetul Telomeres Protect protejează cromozomii, mai precis extremitățile acestora, telomerii. Dimensiunea telomerilor este un indicator al longevității: se micșorează în timp, dar și din cauza unor factori externi precum stresul, poluarea, alimentația sau razele UV. Uriage a încorporat așadar un extract de Arthrospira Platensis (spirulină), bogat în ficocianină, care este capabil să reducă daunele celulare cauzate de razele UV și lumina albastră și ajută la prevenirea fotoîmbătrânirii.
Complexul Bariésun, care este, de asemenea, brevetat, este o combinație de PVP și Polyquaternium, iar rolul său este de a menține filtrele solare pe suprafața pielii, astfel crescând eficiența fotoprotecției. Formula conține aquaspongine, care mențin pielea hidratată, și vitamina E, un antioxidant puternic.
Apa Termală Uriage este o apă activă, care izvorăște din Alpii francezi. Foarte bogată în minerale și oligoelemente, această apă are o acțiune anti-radicali liberi care ajută la limitarea daunelor cauzate ADN-ului în urma expunerii la razele UV. Are, de asemenea, proprietăți calmante și hidratante și ajută la întărirea barierei cutanate.
Dar protecția solară nu se limitează doar la alegerea produselor potrivite. Este important să fim conștienți de faptul că razele solare pot cauza daune și în afara sezonului de vară, astfel încât trebuie să ne protejăm pielea în fiecare zi, indiferent de vreme. În plus, este important să aplicăm produsele de protecție solară corespunzător, la fiecare două ore și să evităm expunerea directă la soare între orele 11:00 și 16:00.Ghid de alegere a produselor Uriage Bariesun conform necesităților:
- loțiunile și cremele Uriage Bariesun SPF 50+ oferă protecție foarte ridicată pentru piele –și sunt disponibile în mai multe consistențe și variante cu sau fără parfum. Uriage Bariesun SPF 50+ este disponibil, de asemenea, în variante specifice pentru copii și pentru persoanele cu piele intolerantă
- BARIESUN Spray uscat protectie solara SPF30 oferă protecție ridicată pentru piele deja bronzată sau măslinie și condiții de soare moderat
- produse Aftersun pentru pielea încinsă
- produse cu efect autobronzant, care conferă o nuanță bronzată pielii fără să fie nevoie de o expunere consistentă la soare
Pe lângă protecția pielii tale, Uriage este și un brand cu grijă față de mediul înconjurător. Ambalajele lor sunt ecologice, iar formulele lor respectă corali. Produsele din gama Uriage Bariésun au sigla Ocean Protect deoarece utilizarea lor s-a dovedit că nu afectează fauna și flora marină. Uriage a realizat un studiu in vivo în parteneriat cu Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare din Nouméa (Noua Caledonie), mimând condiții reale de expunere, vara și iarna. Acest studiu a ajutat la demonstrarea faptului că nu are niciun efect asupra fiziologiei coralilor (Acropora muricata și Stylophora pistillata).
Pentru a reduce utilizarea plasticului virgin, Uriage a luat măsuri adecvate:
- designul ambalajului include o cantitate de plastic reciclat, permițând o reducere de 10% a plasticului virgin
- capacele produselor și-au redus dimensiunea, folosind astfel cu 9% mai puțin plastic
În plus, pentru toate produsele care vin ambalate în cutie de carton (certificată PEFC), toate inserțiile secundare au fost îndepărtate, ceea ce, în timp, va ajuta la economisirea a 39 de tone de hârtie.
Produsele din gama URIAGE BARIÉSUN sunt disponibile online și în farmacii – atât lanțuri naționale, cât și regionale și independente (Farmaciile Tei & Bebetei, Dr. Max, Help Net, Remedium, Mattca, Morpheus, Nordpharm, Salofarm sau pe platformele e-commerce, precum eMag.ro), iar prețurile lor variază în funcție de complexitatea gamei. Întreabă și tu medicul sau farmacistul despre produsele Uriage și, în funcție de nevoi, alege-le pe cele care ți se potrivesc.
Uriage.ro (Instagram) / Uriage.Romania (Facebook) / Uriage.com/RO/ro (website)
- Nou de la Sabon! Unt de mâini care protejează ca o mănușă - 2 noiembrie 2024
- Băneasa Xclusive Days: Răsfăț de toamnă cu oferte și stil premium - 24 octombrie 2024
- Elmiplant lansează gama de produse Glow Expert 4D: 4 beneficii, o singură alegere - 24 octombrie 2024