Ela Crăciun: „Revolta rasială din America ne dă lecția toleranței în România”

Ela Crăciun a trăit pe propria piele problema rasială din Statele Unite ale Americii. Vedeta obișnuia să meargă de cel puțin două ori pe an la New York, metropolă în care a avut ocazia să ia și pulsul atitudinii pe care locuitorii o au vizavi de populația de culoare.

„Ce se întâmplă acum în America este ca o oală de presiune la care ne așteptam să explodeze la un moment dat. În special în ultimii ani am simțit o tensiune apăsătoare și am fost martora unor întâmplări deranjante. De la persoane de culoare oprite de polițiști, până la atitudinea vânzătoarelor sau a celor care lucrează la bancă față de clienții de culoare.

Am prietene bune în New York, femei de culoare, și știu, din ce îmi povestesc ele și din ce am văzut cu ochii mei, cât de departe a ajuns discriminarea rasială peste ocean. Mașinile conduse de persoane de culoare sunt oprite mai des de polițiști, sunt suspectate chiar dacă nu au făcut nimic în neregulă, la interviuri sansele de angajare sunt mai mici, chiar dacă ai aptitudinile necesare.

Pentru noi, românii, aceste întâmplări par, poate, doar scene din serialele pe care le urmărim, însă acolo aceasta este realitatea. Iar ce se întâmplă acum în America poate reprezenta o lecție pentru noi, românii, de a învăța să fim mai toleranți cu absolut orice persoană din jurul nostru și să nu avem preconcepții.

Nu judeca o carte după copertă. Așa spune un proverb. Nu judeca un om decât după ce ai mers o lună în mocasinii săi, spune un altul. Suntem rodul societății în care trăim și al familiei în care creștem. Copiii pot prelua involuntar percepțiile greșite ale părinților lor. Și așa ignoranța și intoleranța pot fi moștenite. E nevoie să facem cu toții o schimbare, să învățăm să îi respectăm pe cei de alături, să nu îi judecăm, nici să îi discredităm, pentru că au aceleași drepturi ca și noi.

#BlackLivesMatter este o miscare de unitate ce militează împotriva discriminării de orice fel și care are valențe, nu doar în Statele Unite, ci acum și în întreaga lume. Există foarte multe moduri de a discrimina, iar acest lucru trebuie să nu se mai întâmple. Asta dacă ne dorim o lume mai bună, fără violențe, în care oameni de toate națiile, culorile și orientările sexuale să trăiască în pace și armonie. Eu îmi învăț copii că nu contează culoarea pielii, că suntem cu toții egali în drepturi și că trebuie să avem iubire față de toți cei care ne înconjoară”, declară Ela Crăciun, autoarea blogului www.elacraciun.ro, și prezentatorul emisiunii de lifestyle Numai de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.