De ce este greșit să îi punem șosete cu oțet copilului răcit?

Atunci când au copiii răciți, multe mămici obișnuiesc să își ia informația în mod eronat de pe internet sau de pe rețelele de socializare, ori să recurgă la leacuri băbești, fără să apeleze la medici, punând astfel în pericol sănătatea celui mic.

 Știind toate aceste probleme de informare, cunoscuta vedetă TV și blogger de parenting, Ela Crăciun, a intervievat medici cu experiență, de la care a aflat răspunsurile la cele mai frecvente întrebări ale mămicilor din România și le-a integrat în primul său ebook gratuit ce tratează unul din cele mai dezbătute subiecte actuale: răcelile de sezon.

Ela Crăciun vine astfel în ajutorul părinților cu informații corecte, oferite de specialiști, pentru ca aceștia să nu mai preia informații eronate de pe forumuri și discuții pe rețelele de socializare.

Ebook-ul poate fi descărcat gratuit de pe blogul vedetei, www.elacraciun.ro.

 Unul din subiectele dezbătute este cel al leacurilor băbești la care mulți părinți apelează, cum ar fi folosirea unor șosete îmbibate în oțet sau spirt pentru a-i scădea celui mic temperatura.

 

Medicul pediatrul Antonescu Irina declară: “Șosetele cu alcool sau cu oțet nu funcționează din mai multe motive. Atunci când un copil are febră mare vasele periferice, adică la mâini și la picioare, se închid. De aceea, deseori părinții spun, <<doamna doctor, copilul avea mâinile și picioarele reci, dar avea 40 de grade>>. Da, la 40 de grade, vasele la periferie se închid și mâinile și picioarele sunt reci. Când am febră mare pot folosi măsuri fizice de scădere a temperaturii, așa cum este baia rece, dar rece înseamnă cu 2 grade sub temperatura mea, deci dacă am 40 de grade temperatura corpului atunci pun apa la 38 de grade. Mergem pe principiul fizic conform căruia corpul mai cald cedează căldura corpului mai rece, așadar eu am 40 de grade, apa are 38 și atunci îmi scade mie temperatura. Dar dacă pun la extremități șosetelele reci, și așa vasele sunt închise la periferie, eu nu o să cedez căldura absolut deloc, ba din contră, punând ori oțet, ori spirt pot obține o reacție locală de contact. Prin urmare, este posibil ca, pe lângă febră să mai apară și o erupție. În plus, anumite substanțe se pot absorbi pe tegumentul copilului, deci nu pun niciodată comprese cu alcool, cu țuică sau cu alte lichide alcolizate, de la oțet poate să se irite tegumentul și atunci nu folosesc nici șosetele cu alcool, nici șosetele cu oțet.”

 Pentru ebook-ul său gratuit, Ela Crăciun a întocmit lista celor mai des formulate întrebări pe această temă și a apelat la medici cu experiență pentru a afla răspunsurile corecte, informații pe care le-a inclus în primul său ebook.

Medicii care au oferit informațiile atât de valoroase sunt:  Dr. Antonescu Irina – medic pediatru, Dr. Daniela Preoteasa – medic pediatru, Dr. Ruxandra Pleşea –  medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice, Psiholog Dana Dumitrache – doctorand în psihoterapie.

  Printre subiectele de discuție abordate în acest ebook se află:

  • Care este diferența între gripă și răceală?
  • Cum se tratează răceala și gripa?
  • Care este cel mai eficient în tratament:  medicamentele sau plantele?
  • Metode prin care să prevenim răcelile de sezon
  • Folosim antibioticul în răceală şi gripă?
  • Leacuri băbeşti, alternative la medicamentele de sinteză
  • Tusea : Tratament cu medicamente sau cu plante?
  • Aerosoli : În ce afecțiuni îi folosim?
  • Când răceala devine o urgență medicală?
  • Dieta copilului răcit
  • Cum și cât expunem copilul la mediul extern?
  • Stop răceală şi gripă pentru ceilalţi membrii ai familiei
  • Cu sau fără imunostimulatoare?

 Ela Crăciun este una din cele mai influente vedete din blogosfera de parenting din România. Prezentatoarea emisiunii Numai de bine, de la Antena 3, a lansat, în urmă cu mai mulți ani, blogul www.elacraciun.ro. Platforma online a devenit unul din cele mai de succes proiecte de acest tip din România, bucurându-se lunar de peste 1 milion de cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.