De ce antreprenoriatul este mai căutat de tinerii până în 30 de ani

Facultatea de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale din cadrul Universității Româno-Americane a organizat un Atelier de lucru cu tema „Antreprenoriat și dezvoltare personală: dialoguri despre lumea de mâine”, avându-l ca invitat special pe Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife Nutrition România, Moldova, Ungaria și Bulgaria.

Cei peste 60 de studenți participanți au aflat că indiferent de vârstă, diferența dintre succes și eșec constă adesea într-o bază solidă de afacere, dorința de a învăța, capacitatea de adaptare și de a lucra intens, și pasiunea pentru activitatea desfășurată.

Este un mediu din ce în ce mai challenging, iar calea antrepronoriatului este încercarea absolută a unui tânăr pentru propria afacere. E o cale mai dificilă poate, versus aceea de a te angaja la o companie, dar și satisfacțiile sunt mult mai mari decât dacă ai fi angajat. Nu există niciun un moment mai bun decât cel din prezent, mai ales pentru cei tineri. Trebuie să fii convins că este ceea ce vrei să faci, să te dedici business-ului tău și să nu îți setezi așteptări ireale. Herbalife Nutrition oferă o oportunitate antreprenorială pentru cei care doresc să înceapă un business pe această cale”, le-a spus studenților Romeo Căzănescu, arătând că potrivit unui studiul OnePoll, 58% dintre români consideră că ar fi ideal să devii antreprenor înainte de a împlini vârsta de 30 de ani. Iar în topul motivelor pentru care millenials și gen Z ar alege antreprenoriatul este posibilitatea de a fi propriul șef și de a-ți urma pasiunile.

Romeo Căzănescu a subliniat că Herbalife Nutrition oferă training-uri atât online cât și față în față, dar și un curs de mentorat și coaching cu distribuitorii experimentați. „Distribuitorii noștri provin din medii foarte diverse și aceasta este frumusețea afacerii noastre și a modelului nostru de afaceri. De foarte multe ori, consumatorii mulțumiți devin ulterior distribuitori. În plus, fiecare distribuitor beneficiază de infrastructura Herbalife Nutrition, de produse de înaltă calitate, o platformă digitală, aplicația HN Grow lansată în urmă cu 2 ani, un lanț de aprovizionare, instrumente de marketing și training, și întotdeauna această flexibilitate specifică modelului nostru de afaceri”, a spus Romeo Căzănescu.

La rândul său, Prof. Univ. Dr. Florin Bonciu i-a îndemnat pe studenți să experimenteze, să încerce și să învețe din succese și din eșecuri, pentru a se descoperi pe ei înșiși, menționând că dezvoltarea personală este un proces holistic în care contează întregul, nu fiecare parte luată separat. „O modalitatea de a încerca, de a descoperi ce știi și ce nu știi, ce poți și ce nu poți încă, o modalitate de a relaționa cu cei din jur din punct de vedere economic, dar și social este de a deveni antreprenor, cu oportunitățile și provocările pe care numai cei ce au încercat le cunosc”, a subliniat Prof. Univ. Dr. Bonciu.

Florin Bonciu este profesor universitar doctor la Universitatea Româno-Americană pentru cursurile cu predare în limbile română și engleză, cercetător științific I la Institutul de „Economie Mondială” și participant activ la activitatea Institutului European din România încă de la înființarea acestuia.

Despre Herbalife Nutrition Ltd.

Herbalife Nutrition este o companie globală care schimbă viețile oamenilor prin produsele sale de nutriție excelente și o oportunitate de business dovedită pentru Distribuitorii săi independenți încă din 1980. Compania oferă produse de înaltă calitate, realizate pe baze științifice, care se comercializează în peste 90 de țări de către distribuitori întreprinzători care oferă coaching individual și o comunitate încurajatoare prin care își inspiră clienții să adopte un stil de viață mai sănătos și mai activ. Prin campania sa globală de eradicare a foametei, compania și-a asumat angajamentul să promoveze nutriția și educația în rândul comunităților din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.