Cum ne vopsim părul în 2021? Ce culori sunt în trend și cum se întrețin!

Vopsirea părului ne poate schimba în bine starea de spirit, iar o culoare de păr potrivită tenului complimentează trăsăturile feței. Este indicat să apelăm la specialiști și să alegem produse de calitate pentru obținerea unei astfel de culori și, cel mai important, produse de îngrijire a părului, care păstrează nuanța pentru un timp îndelungat.

Ce nuanțe sunt în trend în 2021 și cum le putem întreține? Diana Baicu, consultant în industria de frumusețe profesională, dezvăluie ce culori sunt la modă anul acesta și oferă recomandări despre cum le putem potența intensitatea și a o menține pentru o perioadă mai lungă de timp.

Ce blond se poartă în 2021

“Părul blond și cel silver (Ash/ Blue ash /Violet ash) reprezintă un trend care continună și în 2021, iar combinatia intre aceste nuante face deja furori. Este o nuanță sexy, puternică si extrem de versatilă, mereu în tendinte, vedetă pe podiumurile de moda pentru caracterul său atemporal. Părul argintiu cu tonuri violet începe să urce ușor, dar sigur, pe podium. Accentele metalice și strălucitoare pun în evidență trăsăturile feței, dar mai ales ochii. În 2021, sunt în tendințe nuanțele de blond rece: cenușiu, violet – nuanțe ash cu bază verde pentru a combate subtonuri calde nedorite, inclusiv roșu și portocaliu. În 2021, neutralizăm tonurile calde pentru a crea nuanțe reci, în bază cenușie”, declară Diana Baicu.

Specialistul recomandă și anumite produse profesionale pentru a fi utilizate.

“Anul acesta, Joico și Vitality’s vor lansa nuanțe noi în tendințele anului. Spre exemplu, Joico Lumishine Ash Ash (7 nuanțe noi – 4 permanente & 3 semi-permanente) și Vitality’s Tone (5 nuanțe noi: 3 nuanțe violet iridescent & 2 nuanțe pearl violet iridescent). Putem întreține culoarea cu măsti de depozitare a culorii Moroccanoil Color Depositing Mask nuanța Lilac sau Kevin Muprhy Cool Angel – tratament ce nuanțează părul în gri.

Moroccanoil Color Depositing Mask este un produs 2-în-1: colorare temporară și mască hidratantă. Conține ingrediente care hrănesc părul, lăsându-l strălucitor și colorat în tendințe: amestec de aminoacizi, ulei de sâmbure de caisă, și are la bază tehnologia ArganID™.

Kevin Murphy Cool.Angel este tratament colorant ce potențează nuanțele reci, cenușii și îndepărtează nuanțelele portocalii din păr. Conferă longevitate, luminozitate și strălucire culorii părului. Conține acizi grași esențiali, ce ajută la uniformizarea nivelului de umiditate din păr, extract de frunze de măslin, extract de frunze de ceai verde – antixidant, confera elasticitate parului – , ulei de semințe de struguri – o sursă excelentă de acid linoleic ce păstrează părul hidratat, ulei de semințe de jojoba – previne încurcarea părului și deteriorarea, ulei de in – protejează și reduce deteriorarea, ulei de lavandă – protejează și calmează scalpul, adaugă strălucire și parfum calmant relaxant”, spune Diana Baicu.

Ce culoare închisă se poartă în 2021

Părul brunet cu nuanțe roze sau arămii. Părul brunet / castaniu este una dintre cele mai întâlnite culori de păr, ce predomină în multe țări balcanice, așa cum este și România.

“Pentru a fi în trend, putem scoate din anonimat un păr brunet obișnuit adaugând nuanțe de roze sau roze gold, culori ce îndulcesc trăsăturile mai aspre.

Pentru întreținerea acestor nuanțe acasă, va recomandăm Moroccanoil Color Depositing Mask în nuanța Copper sau Rose Gold. Iar, atunci când ne aflăm în situații de urgență și nu avem timp să ne vopsim rădăcinile, sprayul de la Vitality’s Instant Color Spray în nuanța Dark Brown este produsul salvator. Este o soluție rapidă și practică pentru fiecare femeie. Ușor de utilizat pentru a acoperi rădăcinile crescute,  perfect chiar și pe firele albe. Nu îngreunează părul, este ușor de scos, la prima șamponare a părului. Se poate folosi și pentru acoperirea zonelor în care părul este rărit din diverse cauze: post naștere, stres, îmbătrânire, efecte adverse ale medicamentelor”, spune Diana Baicu.

“Pentru ca părul brunet să-și mențină strălucirea, vă recomandăm Goldwell Dualsesnes Brilliance Serum Spray, pentru sclipiri diafane și umbre seducătore în păr. Este un tratament fără clătire ce oferă părului tot ce are nevoie și conferă o strălucire atrăgătoare, protejează culoarea și menține intensitatea ei.  Are la bază o tehnologie unică de protejare a culorii ce captează lumina pentru o strălucire magnifică”, adaugă specialistul.

Suvițe blonde pe părul creț

“Acest trend a crescut foarte mult în ultimul timp. Dacă înainte persoanele cu părul creț, ondulat sau spiralat își purtau cel mai des părul întreptat, acum părul creț este din nou în vogă, mai ales cel cu bucle stranse și bine definite. Există metode specifice pentru a crea buclele perfecte și produse ce ajută în acest sens mai mult ca oricând.  Iar accentele de blond pe un păr creț bine întreținut sunt cu adevărat wow! Pentru a obține acest lucru vă recomandam Color Therapy de la Joico – Luster Lock.  Este un tratament de reparare intensă care redă o vibrație extraordinară părului, un luciu spectaculos. Părul va arăta sănătos și va fi de 9 ori mai puternic, reducându-se ruperea cu 89%. Produsul conține ulei Manketti african – sursă bogată de Vitamina E, ce previne decolorarea părului, keratină – ajută la repararea părului deteriorat, ulei de Argan – sursă de Vitamina E și antioxidanți și acizi grași – hidratează și hrănește părul, are la bază tehnologia SmartRelease – sistem unic de livrare a lipozomilor ce eliberează treptat un complex de ulei de măceș, arginină și keratină – pentru a repara, întări și proteja părul de efectele cumulative ale stilului zilnic” spune Diana Baicu.

Părul în două nuanțe puternice

Denumit Two toned hair este un look făcut celebru mai ales de cântăreața Billie Eilish – părul vopsit în nuanțe de verde fluorescent cu accente de negru.

Nude colors – Beige-violet

“Nuanțele de beige-violet se potrivesc tuturor tonurilor tenului nostru: îmbină perfect tonuri calde cu tonuri reci pentru o culoare personalizată și unică. Pentru a obține acest tip de culoare, recomandăm produsele Color.Me Nudes, de la Kevin Murphy”, spune Diana Baicu.

Soluții pentru bărbați cu părul alb

“Ce soluţii au barbaţii pentru a-și vopsi părul astfel încât să arate natural? Mulți bărbați se feresc să își vopsească firele albe pentru a nu risca un efect estetic nedorit. Totuși, părul alb natural are tendința de a se păta în galben, așa că le recomandăm bărbaților un serviciu de colorare la fel de ușor ca o șamponare, cu acoperire parțială, extrem de naturală: Goldwell Men Reshade. Componentele de culoare sunt amestecate în aplicatorul inovator Men ReShade, care este ușor de aplicat, datorită consistenței de spumă, și are rezultat discret. Tehnologia “Hybrid Foam” conferă rezultate în doar 5 minute, iar rezultatul este unul natural: fără fire albe, dar fără senzația de păr vopsit”, adaugă specialistul.

Produsele recomandate sunt disponibile în magazinul Top Line (Bd. Regina Maria 14, București), pe www.toplineshop.ro și în saloanele partenere Top Line.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.