Cum ne îngrijim corect pielea în sezonul rece

“Pentru foarte mulți dintre noi sezonul rece vine cu schimbări neplăcute ale pielii. Combinația între frig, umiditatea atmosferică scăzută, vânt și încălzirea artificială din interioare cauzează o uscăciune exagerată a pielii, deoarece toți acești factori accelerează pierderea apei din piele. Uscăciunea pielii poate varia de la forme ușoare cu piele ternă, deshidratată și senzație neplăcută de piele care ține până la forme severe cu piele fisurată, descuamată, înroșită (eczema) și senzația de mâncărime (prurit)”, spune dr Amalia Anghel, fondatorul clinicii SKINMED din București.

Cea mai avansată metodă, din punct de vedere tehnologic, pentru depistarea tenului cu probleme cauzate de frigul de afara este FotoFinder Adonia.

Acesta este un sistem care combină documentarea profesională pentru tratament cu un instrument sofisticat de scanare a tenului. Practic, el contine o cameră foto, controlată de software care îi ajută pe medici să facă mai multe fotografii faciale rapid și ușor. Adonia vizualizează porii, petele pigmentare inclusiv arsurile, ridurile, roșeața și leziunile vasculare precum și uniformitatea pielii. Rezultatele obținute sunt comparate cu cele ale unor persoane de aceeași vârsta, gen și cu același tip de piele. Disponibil în clinica SKINMED, acest sistem stă la baza recomandărilor făcute de medicul dermatolog.

Totuși, există și recomadări cu caracter general în perioada rece, deoarece “uscarea pielii este mai pronunțată la nivelul extremităților (mâini, gambe, picioare, buze) și la extremele de vârsta (copii si varstnici)”, spune dr Anghel. Practic, îngrijirea corectă a pielii în sezonul rece înseamnă o combinație între măsuri de a evita uscarea pielii și măsuri de a hidrata pielea suplimentar, a mai subliniat ea.

1. Evitați dușurile/băile cu apă fierbinte

Apa fierbinte se simte minunat iarna când simțim nevoia să ne încălzim, dar dușurile lungi cu apă fierbinte îndepartează filmul lipidic, hidratant al pielii.

2. Protejați pielea de frig

E bine să ne obișnuim să folosim mănuși, esarfe/fulare, șosete groase din fibre naturale care acoperă și protejează de frig.

3. Folosiți un umidificator

Sistemele de încălzire din interioare usucă aerul grabind pierderea apei din piele, deci putem folosi umidificator în case, mai ales în dormitor pentru a reface umiditatea din aer și pentru a preveni uscarea pielii.

4. Evitați alergenii și substanțele iritative

E bine să evităm materiale iritative (lână) și substanțe chimice iritative (detergenți puternici, parfumați sau care conțin substanțe antibacteriene) pentru ca pot accentua uscarea pielii mai ales la persoane cu dermatita atopică, dermatită xerotică, psoriazis. Iarna putem înlocui cu detergenți și produse casnice mai blande, pentru piele sensibilă.

5. Hidratați-vă

Iarna avem tendința de a bea mai puțina apă în favoarea băuturilor calde (ceai, cacao, cafea) dar nu uitați ca pielea are nevoie de apă și din interior. Dar, hidratarea înseamnă și tratarea pielii, aceasta fiind cea mai bună metodă de a preveni uscarea ei.Pentru aceasta,alegeți cu atenție produse foarte hidratante, de tip ulei în apă (balsam, cremă) și aplicați produsele de hidratare imediat după spălare, pe pielea umedă, pentru a reține cât mai mult din apa în piele.

Va recomand doua produse minunate de la Bioderma, cu care pielea mea sensibila  si pe alocuri uscata rezoneaza. In special iarna, obisnuiesc sa folosesc Atoderm ulei de dus de la Bioderma. Are o formula cremoasa, non-grasa, curata delicat pielea, o hraneste si amelioreaza senzatia de piele care tine.

Pentru hidratare, exista din aceeasi gama Bioderma Atoderm Intensive Balsam. Are textura grasa, dar nelipicioasa, are efect calmant si se absoarbe rapid in piele

De asemenea, aplicați produsele de hidratare înainte de culcare pe zonele foarte uscate (mâini, picioare), folosind eventual mănuși și șosete speciale pentru a menține hidratarea. Alegeți produse speciale pentru zonele foarte uscate, create să corespundă necesităților acestor zone: crema de maini, crema de picioare, produse de hidratare pentru buze. Folosiți spray de hidratare pentru față de fiecare data când simtiți nevoia pe parcursul zilei.

Urasc anotimpul rece si din cauza faptului ca am probleme cu mainile. Pielea devine uscata si pe alocuri rosiatica , iar crema de hidratare este la ordinea zilei. Serios vorbind, cred ca sunt una dintre cele mai mari consumatoare de creme de maini. De cateva zile testez de la Bioderma Atoderm crema de maini si unghii, care pare eficienta in cazul meu. Este hranitoare, se absoarbe rapid in piele, aceasta devenind catifelata.

Un alt produs intrat recent in rutina mea de ingrijire este de la Bioderma Atoderm Balsam de buze, care are efect reparator, calmant, pe langa cel de hidratare. Este fara parfum si are aplicator ergonomic.

6. Adaptați dieta

In sezonul rece introduceți cât mai mult în dietă alimente bogate în acizi omega3, grăsimi nesaturate, vitamina E, antioxidanți (pește, nuci, alune, avocado, ulei de cocos și măsline, semințe de in).

7. Evitați produsele de îngrijire care pot usca pielea

Este posibil ca produsele de îngrijire pe care le folosim de rutină, iarna sa accentueze problemele de uscare ale pielii. De aceea iarna e bine să schimbăm produsele de spălare sau curățare (săpun, gel de duș, gel de spălare față, loțiune tonică) cu variante hidratante, fără săpun, fără parfum, fără acid glicolic sau acid salicilic.

8. Efectuați proceduri de exfoliere

Exfolierea înseamnă îndepărtarea stratului cornos superficial al pielii (celule moarte ale pielii) pentru a avea o piele mai fină, mai hidratată și pentru a ajuta produsele de hidratare să pătrundă mai ușor în piele. Exfolierea se poate face mecanic folosind dispozitive sau substanțe abrazive (perii de diverse tipuri, geluri de duș sau creme cu particule abrazive) sau se poate face chimic folosind produse de îngrijire (geluri de spălare, creme, măști) care conțin alfa-hidroxi acizi (acid glicolic, acid salicilic).

9. Nu uitați crema de fotoprotecție!

Inclusiv iarna pielea noastră este expusă radiațiilor ultraviolet și este indicata utilizarea cremei cu factor de protecție, SPF 30 în rutina zilnică poate fi suficient, însă la expunere la zăpadă avem nevoie de SPF 50 pentru ca arsura solară poate apărea în acest context.

Iarna pielea are nevoie de toată atenția noastră, de îngrijire specială, cu adaptarea ritualului zilnic. pentru a menține sănătatea și integritatea acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.