Cum arată școala viitorului în România. Shakespeare School digitalizează complet modul de predare a limbii engleze

Centrul Shakespeare School, desemnat de Cambridge University Press & Assessment drept ”Cel mai Bun Centru de Pregătire pentru Examenele Cambridge din România”, aniversează 20 de ani de activitate. În aceste două decenii, peste 40.000 de copii și tineri au absolvit cursurile de limba engleză, care i-au ajutat să obțină certificatele Cambridge sau IELTS și să își construiască cariere cu deschidere internațională.

Cu ocazia aniversării, centrul a investit în tehnologie de ultimă generație ce digitalizează complet modul de predare.

280.000 de ore predate și 40.000 de absolvenți

Shakespeare School este centru GOLD din România pentru pregătirea examenelor Cambridge, și folosește o metodă unică de predare, bazată pe Teoria Inteligențelor Multiple, astfel încât procesul de învățare să fie cât mai eficient și cât mai pe placul cursanților.

Până în prezent, în cele patru locații din București, au fost predate peste 280.000 de ore de limba engleză, iar cursanții au descoperit și îndrăgit universul limbii engleze prin metode unice, menite să le dezvolte inteligența emoțională, spiritul de echipă și încrederea în sine.

Proiectul Shakespeare School a fost inițiat în 2002 de Adriana Alionte, la acea vreme profesor de limba engleză la Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc”, din Capitală.

”Mi-am dorit să creez un loc în care engleza să se învețe altfel: într-o atmosferă caldă de familie, dar cu resurse de ultimă oră și metode de predare inovatoare menite să dezvolte copiilor inteligența emoțională, spiritul de echipă și încrederea în sine.

Am pornit în 2002 cu doar 11 copii și o singură sală de clasă. Așa s-a născut Shakespeare School. Feedback-ul pozitiv m-a determinat să extind familia Shakespeare School și să renunț la slujba de profesor de la liceul de stat unde predam, pentru a mă dedica în întregime Centrului.
În toți acești ani de activitate, am crescut în mod constant și ne-am dezvoltat. Astfel că în prezent Shakespeare School are 4 centre fizice în București, unul online și aproximativ 3500 de cursanți anual. Au absolvit peste 40.000 de copii și tineri, iar profesorii noștri au predat peste 280.000 de ore.

În continuare, ne dorim să ajutăm cursanții, de toate vârstele, să experimenteze un mod plăcut de învățare a limbii engleze și să adăugăm mereu noi oportunități pentru ei – de la școli de vară internaționale, cluburi de conversație cu profesor nativ la concursuri naționale care stimulează performanța și creativitatea în limba engleză”, declară Adriana Alionte, fondator Shakespeare School.

Engleza, prin joc, mindfulness și Teoria Inteligențelor Multiple

Pentru ca mediul de învățare să fie îndrăgit, cursanții să se simtă motivați și încurajați și să se simtă ca într-o familie, profesorii Shakespeare School folosesc tehnici moderne și interactive, adaptate vârstei cursanților, inclusiv jocuri și activități practice. Aici metoda de învățare a limbii engleze are la bază Teoria Inteligențelor Multiple.

”Teoria lui Howard Gardner ne demonstrează că predarea clasică nu este singura modalitate de a-i învăța pe copii. Dacă în trecut singura metodă care părea că dă rezultate este cea tradițională, bazată pe dictare și memorare, acum profesorii trebuie să găsească noi modalități de a crea un mediu de învățare propice pentru fiecare copil în parte, ținând cont de nevoile sale.

Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul nativ al fiecărui cursant în parte. Albert Einstein spunea că “fiecare dintre noi este un geniu, în felul lui. Dar dacă vom judeca un pește în funcție de cum reușește să se cațere într-un copac, toată viața se va crede prost.” E un citat celebru care ne place enorm nouă, celor de la Shakespeare School, tocmai pentru că și noi, la rândul nostru, căutăm să descoperim talentele celor mici, să îi încurajăm, să îi lăudăm și mai ales sa îi învățăm engleza cu mult drag”, declară Adriana Alionte.

Engleza învățată prin piese de teatru și competiții interactive

Cursanții Shakespeare School pot să meargă în tabere internaționale, să aibă schimburi de experiență cu copii din alte țări, să participe la concursuri naționale de eseuri, competiții de ortografiere sau de vorbit în public, toate în limba engleză.

Mai mult, Shakespeare School organizează periodic festivalul de teatru în limba engleză, prin care cursanții își demonstrează cunoștințele de limbă engleză și talentele actoricești în fața publicului.
”În acest mod, folosesc engleza într-un mod creativ, își dezvoltă abilitățile de comunicare și dobândesc o mai mare încredere în sine”, adaugă Adriana Alionte.

Cursuri Online pentru adulți, ideale și pentru reconversie profesională

Shakespeare School include în programă și cursuri de limba engleză destinate adulților. Aceștia pot asimila noțiunile de vocabular și gramatică, își dezvoltă abilitățile de ascultare activă și de înțelegere a informațiilor noi, dar și fluența în conversație.

”Toate aceste cunoștințe noi îi ajută pe absolvenți să aibă o deschidere mai mare pentru medii de activitate unde se comunică în limba engleză, vor avea o mai mare încredere în abilitățile lor de comunicare și îi vor putea ajuta chiar și atunci când au în plan o reconversie profesională”, spune fondatoarea centrului.

La final, cursanții adulți pot obține un certificat de competență lingvistică ANC (Autoritatea Națională pentru Calificări), sub siglele Ministerului Muncii și Ministerului Educației Naționale, recunoscut la nivel național și în cadrul Uniunii Europene.

Voluntariat pentru copiii performanți sau din medii defavorabile

Prin intermediul Asociației pentru Educație, Shakespeare School se implică în susținerea copiilor performanți, care sunt încurajați să atingă potențialul maxim prin perfecționarea limbii engleze, dar și a copiilor din medii defavorizate, care sunt susținuți să învețe limba engleză pentru a putea avea acces la un viitor mai bun.

Centrul a dezvoltat astfel două proiecte speciale:

Engleza pentru Viață – program de voluntariat pentru tineri, care își propune să ofere cursuri de engleză pentru copiii din centre sociale, cu ajutorul voluntarilor. Peste 1.000 de copii din centre sociale din București și alte orașe ale țării au beneficiat până acum de acest program în care s-au implicat peste 500 de voluntari.

Shakespeare School Essay Competition – concurs național de creație în limba engleză cu participare gratuită, dedicat elevilor de gimnaziu și liceu și organizat, anual, cu susținerea Shakespeare School – sponsorul principal al proiectului. Lansat în 2009, concursul a premiat de-a lungul edițiilor 18 tineri cu câte o școală de vară de două săptămâni în Marea Britanie. În competiție se înscriu peste 9.000 de elevi din școli și licee din peste 350 de localități ale țării.

Investiție în digitalizarea completă a orelor de curs

Întrucât copiii și tinerii sunt deja obișnuiți cu tehnologia digitală, iar, odată cu pandemia, orele online au devenit parte din viața lor, Shakespeare School a achiziționat anul acesta tehnologie de ultimă generație care va digitaliza complet întreg procesul didactic și va duce interactivitatea orelor de curs la un nou nivel.

În acest sens, au fost achiziționate ecrane digitale interactive de ultimă generație cu care profesorii vor da viață orelor de curs, și îi pot inspira elevii prin partajarea conținutului lecției pe display.

Display-urile interactive Smart Ctouch Riva permit realizarea adnotărilor și încurajează educația interactivă și comunicarea între profesori și elevi. Ele integrează nativ cu soluțiile de învățământ online prin Zoom, Google Meet, Microsoft Teams și orice altă aplicație de învățământ online sau videoconferință.

Astfel, tot ceea ce profesorul lucrează pe display poate fi văzut, fără niciun alt accesoriu, de către elevi, în timp real. Mai mult, printr-o funcție specială, elevilor li se poate permite să interacționeze în timp real cu conținutul lecției curente.

Profesorii și elevii pot scrie și desena pe display-ul interactiv exact ca și cum ar scrie pe o foaie de hârtie sau pe o tablă tradițională, folosind pen-ul sau degetul, iar pentru a șterge, pot folosi palma. Incintele acustice integrate de 80W oferă sunet la calitate Live-stage (virtual) Surround asigurând desfășurarea optimă a orelor de curs atât în sistem de școală online, cât și în sala de curs.

”Cu ocazia împlinirii a 20 de ani, ne-am propus să facem un pas și mai în față și să redefinim procesul de predare și învățare prin utilizarea tehnologiei moderne la cursurile noastre de limba engleză, atât în clasă cât și în online.
Astfel, am hotărât să digitalizăm întregul proces educațional: de la crearea planurilor de lecție până la susținerea orelor de curs în sistem hibrid.

Am investit peste 70 000 euro în dotarea tuturor sălilor de curs din toate cele patru centre Shakespeare School cu table interactive, digitale, astfel încât cursanții noștri să poată beneficia de toate avantajele tehnologiei moderne. Avem, de acum, clasa viitorului la Shakespeare School!”, încheie Adriana Alionte, fondator Shakespeare School.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.