Cum arata grila de toamna la Kanal D

Cum arata grila de toamna la Kanal D. Exatlon incepe in aceasta seara, la 19:30.Alte emisiuni noi  in  grila de toamna Kanal D sunt „Vulturii de Noapte”, „FanArena” si „Vrei sa fii milionar?”

 Cum arata grila de toamna Kanal D. Unicitate, diversitate, emotie, evolutie, viata in cele mai neasteptate si diverse manifestari, toate acestea alcatuiesc, in aceasta toamna, spectacolul televiziunii la Kanal D! Asa cum si-a obisnuit telespectatorii, Kanal D impune trenduri, creeaza asteptari, provoaca imaginatia si raspunde celor mai indraznete si firesti dorinte ale telespectatorilor, fie ca este vorba de reality-uri, de seriale, late-night show-uri , quiz show-uri, emisiuni de reportaje sau de grupajele informative.

 Toamna incepe in forta la Kanal D cu cel mai asteptat reality al momentului, revolutionarul „Exatlon”, chiar in aceasta seara, la 19:30!  Asteptarea milioanelor de fani ai „Exatlon” ia sfarsit,  reality-ul incepe la ora 19:30, la Kanal D si va fi difuzat de miercuri pana duminica. Telespectatorii vor avea parte de un spectacol total, de concurenti foarte bine pregatiti, de trasee mult mai complicate si de o noua modalitate de eliminare, prin proba sportiva.

Si pentru ca dorintele telespectatorilor sunt indeplinite la Kanal D, statia a raspuns asteptarilor milioanelor de fani ai „Exatlon” extrem de curiosi sa afle detalii din culisele acestui concurs extraordinar. Astfel ca,  in fiecare zi, de luni pana vineri, de la ora 17:00, Ilinca Vandici si Vladimir Draghia vor prezenta FanArena emisiunea in care vor dezbate la cald, alaturi de invitatii lor – apropiati ai concurentilor „Exatlon”, fosti concurenti in primul sezonul  al reality-ului si concurentii eliminati in sezonul doi al show-ului – tot ceea ce se intampla in Republica Dominicana. Interviuri in exclusivitate si dezbateri despre subiecte sensibile de la „Exatlon” vor face deliciul telespectatorilor, in fiecare zi, de luni pana vineri, de la 17:00, la „FanArena”.

 „Vulturii de noapte”, din 7 septembrie, in fiecare vineri, de la 23:15

O noutate in grila Kanal D din aceasta toamna va fi show-ul de fiecare vineri, „Vulturii de noapte”, prezentat de Catalin Cazacu, Victor Slav si Giani Kirita, o combinatie efervescenta si irezistibila de umor si muzica buna. Late night show-ul va fi difuzat, incepand din 7 septembrie, in fiecare vineri, de la 23:15 si va aduce in fata telespectatorilor trei personalitati puternice, gata sa faca show de zile mari si sa deschida  pofta de weekend.

Curiosi, indrazneti si pusi pe distractie, cei trei Vulturi vor face ceea ce le place: se vor simti bine impreuna si se vor intrece in glume, intr-un platou spectaculos, alaturi de un band exploziv! Victor Slav – gentlemanul perfect, Catalin Cazacu – autoironicul irezistibil, si Giani Kirita – baiatul rau si foarte vocal, se intalnesc si dau peste cap orice asteptare!

 Mai inteligenti, mai isteti,  cu „Vrei sa fii milionar?” si „Cash Taxi”

 Cel mai iubit si longeviv show de cultura generala, „Vrei sa fii milionar?” va reveni in atentia telespectatorilor, la Kanal D, avand-o pe Teo Trandafir ca prezentatoare, pentru a-i premia pe cei mai inteligenti romani! Emotiile uriase, tensiunea la maximum si  bucuria fara margini, atunci cand vine raspunsul corect, vor face din „Vrei sa fii milionar?” o experienta de neratat pentru intreaga familie. Data lansarii show-ului va fi comunicata ulterior.

 Ne place sa ne testam si sa ne imbogatim cunostintele, dar si sa ne relaxam si sa ne distram in acelasi timp, asa ca emisiunea „Cash Taxi”, un quiz show prezentat de Catalin Cazacu, continua in fiecare zi, de luni pana miercuri de la ora 23:15. In aceasta ipostaza, Catalin Cazacu  premiaza de la volanul taxiului sau, concurentii isteti, care raspund tirului intrebarilor acestuia.

Kanal D si-a obisnuit telespectatorii de ani de zile cu cele mai bune seriale turcesti si a impus acest trend pe piata media din Romania,  asadar nu avea cum sa lipseasca din grila de toamna o productie care se bucura de un succes urias – „Mireasa din Istanbul”.  Serile de luni si marti vor fi dedicate fanilor genului, care vor putea urmari in continuare cel de-al doilea sezon „Mireasa din Instanbul”, de la ora 20:00.

 Emisiunile care si-au cucerit publicul ani la rand, precum „Teo Show”, prezentat de indragitii Teo si Bursucu, difuzata in fiecare zi de la 15:00,  si „Te vreau langa mine”, prezentata de frumoasa Andreea Mantea, difuzata in fiecare zi, de la 13:00, vor continua sa isi surprinda fanii, zi de zi, de luni pana vineri. Cu emotie si daruire, Andreea Mantea si echipa de la „Te vreau langa mine” continua sa lege destine, iar Teo si Bursucu vor mentine treaza pofta de viata a romanilor de pretutindeni.

Grupajele informative ale zilei, Stirile Kanal D de la 12:00 si de la 18:45, continua sa ofere cele mai relevante si echidistante informatii ale zilei, prin intermediul prezentatorilor Christian Sabbagh, Simona Patruleasa, Silvia Ionita, Ilinca Obadescu si Anca Ciota (Meteo).

In fiecare duminica, de la 17:15, „Asta-i Romania”, emisiunea de reportaje prezentata de Mihai Ghita, continua sa uimeasca si sa cucereasca publicul cu materiale inedite, realizate in orasele, dar si in cele mai indepartate colturi ale Roamaniei, cu oameni unul si unul, care au adevarate povesti de spus.

In noptile de weekend, imediat dupa „Exatlon”, telespectatorii se vor putea delecta cu emisiunea concurs „Roata Norocului”, prezentata de Bursucu si Ana-Maria Barnoschi, in fiecare sambata, de la 23:15, si cu reality-show-ul „Ochii din umbra”, prezentat de Ernest, in fiecare duminica, de la 23:15.

 Kanal D isi propune si in aceasta toamna sa suprinda si sa rastoarne ierarhiile in televiziune, sa provoace si sa inspire prin emisiuni care sa atraga un public cat mai divers, sa creeze noi trenduri si adevarate efuziuni sociale! Spectacolul total incepe chiar in aceasta seara, la 19:30, cu „Exatlon”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *