Ce înseamnă cu adevărat controlul periodic la medicul stomatolog și de ce este bine să nu sărim peste el!

Toți medicii stomatologi recomandă să mergem de cel puțin două ori pe an la un control, chiar dacă nu prezentăm probleme de sănătate ale danturii sau ale gingiilor. Este foarte important ca specialistul să analizeze starea cavității noastre orale pentru a preveni ori trata, din primele faze, eventualele probleme medicale.

Din păcate, foarte mulți oameni ignoră aceste recomandări și sar peste aceste controale periodice care i-ar putea scuti de complicații și de cheltuieli financiare ulterioare. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică ce înseamnă, mai exact, aceste controale periodice, ce se întâmplă în cadrul lor și de ce este atât de important să nu le ignorăm.

„De cele mai multe ori, focusul principal al pacienților îl reprezintă rezolvarea problemelor dentare de moment și nu prevenirea acestora. Apoi, după ce am încheiat un plan de tratament, urmează o etapă foarte importantă – mentenanța, când avem nevoie să mergem la controale periodice în cadrul cărora medicul va analiza starea cavității noastre orale și evoluția vindecării după intervențiile respective. De asemenea, detartrajul trebuie efectuat cel puțin o dată pe an. Nu ignorăm această procedură pentru că ne ajută să îndepărtăm depunerile de placă bacteriană apar chiar dacă avem o igienă orală strictă zi de zi. Această placă bacteriană nu este doar inestetică, ci ne atacă și gingiile, ducând, în timp, la retracții gingivale și parondontoză”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

Ce se întâmplă înainte și în timpul controlului periodic?

„Înainte de consultul propriu-zis, în funcție de recomandările medicului și de particularitățile fiecărui caz în parte, pacienții pot face o radiografie panoramică, radiografii retroalveolare sau o tomografie. În cabinet, medicul va verifica toate suprafețele dentare, zonele de gingie, de mucoasă, felul în care dinții mușcă și oricare alte specificații ale cazului. De asemenea, va face și detartrajul. Recomandarea este ca acesta să fie efectuat cel puțin o dată pe an, chiar mai des în funcție de nivelul de depunere a tartrului”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

Ce facem dacă se descoperă probleme de sănătate 

„În cazul în care sunt identificate probleme, medicul stomatolog va recomanda planul de tratament potivit și se realizează programările aferente. Cu cât le identificăm mai devreme, cu atât avem șansa să le rezolvăm mai repede și mai puțin costisitor. De cele mai multe ori, problemele descoperite nu sunt descoperite de pacienți acasă, în rutina lor de îngrijire de zi cu zi, ori sunt, pur si simplu, ignorate pentru că nu le cauzează încă durere. Medicul va putea astfel să îndrume pacientul și spre servicii de specialitate, cum ar fi ortodonție, endodonție, chirurgie, în funcție de nevoile sale”, mai spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Există un serviciu de recall, ca să nu uităm de controalele periodice

„Un bun instrument pentru a ține sub control acest capitol al controalelor periodice este serviciul de recall în care pacienții sunt notificați prin telefon sau email că ar trebui să vină la cabinet. Este un soft ce se regăsește în anumite clinici și care ne ajută să menținem o comunicare eficientă cu pacienții. Ei pot opta gratuit pentru acest serviciu și vor fi astfel chemați, la intervalul de timp potrivit, prin sms, email sau prin apel telefonic. Bineînțeles, există și categoria pacienților conștiincioși care se programează singuri la controalele periodice și nu au nevoie de astfel de remindere”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Concluzie

„Pacienții trebuie să înțeleagă că succesul unui plan de tratament depinde, într-o foarte mare măsură, de această fază finală, de lungă durată, a mentenanței. Controalele periodice nu trebuie tratate cu superficialitate, mai ales după ce am încheiat un tratament. Firește că nu ne dorim ca rezultatele pe care le-am obținut în urma unui tratament, și de care ne bucurăm, să fie compromise! Am muncit împreună pentru a obține rezultatul dorit, tocmai de aceea trebuie să avem grijă ca rezultatul să se mențină în timp”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.