Cât de periculoasă este guma de mestecat? Afla parerea stomatologului

Cât de periculoasă este guma de mestecat?Afla parerea stomatologului ca sa stii care sunt riscurile. Miliarde de oameni consumă în fiecare zi gumă de mestecat. Unii își doresc o respirație mai proaspătă, alții dinți mai curați sau chiar mai albi. Alții preferă să facă baloane și au acest obicei din anii copilăriei. Nu toți știu, însă, care sunt efectele benefice reale ale acestui produs, cât timp este bine să fie mestecat și ce pericole apar atunci când este consumat în exces.

Cât de periculoasă este guma de mestecat ne spune medicul stomatolog Adrian Mina, unul din cei mai apreciați specialiști de la noi. Specialistul ne oferă șase informații extrem de utile pentru a ști ce este mit și ce este adevăr în privința gumei de mestecat și cum să o consumăm pentru a nu avea probleme de sănătate.   

  1. Se consumă numai după masă

“Guma de mestecat are efecte pozitive asupra organismului nostru doar atunci când este consumată imediat după masă și atât. Este indicat ca după cel mult 30 de minute să ne oprim pentru că din acest punct devine un exces, iar acțiunea gumei asupra organismului devine dăunătoare. Consumată după masă ea neutralizează ph-ul acid din gură și ajută la curățarea dinților de restul de mâncare”, spune medicul stomatolog Adrian Mina.

Citeste si: 4 obiceiuri proaste care îți distrug dinți

  1. Mit: guma de mestecat protejează dinții de carii. 

“Este aproape adevărat, dar nu guma este cea care previne apariția lor, ci saliva produsă de mestecatul gumei. În momentul în care mestecăm gumă, creierul nostru primește semnalul că începe procesul de digestie, iar acesta produce saliva de calitate care ne ajută să digerăm mâncarea mult mai repede și tot aceasta și spală dinții de resturile de mâncare”, spune specialistul. 

  1. Provoacă apariția gastritei și a ulcerului

“Consumată în alte momente și nu imediat după masă, guma de mestecat provoacă efecte negative asupra corpului. Crește aciditatea în gură, care dezvoltă un mediu propice apariției cariilor. Atunci când mâncăm guma doar de plăcere, noi îi transmitem corpului nostru mesajul că trebuie să producă suc gastric pentru că începe procesul de digestie, dar în stomac nu va exista nimic. Și uite așa apar problemele gastrointestinale: gastritele, care, netratate, se transformă în ulcer și așa mai departe”, menționeaza medicul Adrian Mina.

 

  1. Alege întotdeauna guma fără zahăr

“În momentul de față, pe piață găsim tot mai puține variante de produse care să conțină zahăr, dar este important să verificăm ce scrie pe pachetul de gumă de mestecat atunci când îl cumpărăm. Ideal ar fi să nu conțină nici coloranți pentru că riscăm să pătăm dinții. Obligatoriu să nu conțină zahăr. Este suficient că supunem dantura la un stres inutil atunci când mestecăm de plăcere gumă, dar, dacă mai și alegem una care conține foarte mult zahăr, acesta ne va ataca dinții, în timp”, menționează medicul.

  1. Nu există gumă de mestecat care să albească dinții

“Albirea dentară se realizează doar în cabinet sau acasă folosind kit-urile recomandate de medicul stomatolog. Substanțele care sunt conținute de aceste geluri care albesc dinții sunt foarte puternice și, dacă nu sunt aplicate corespunzător, pot duce la arsuri gingivale. Nicio gumă omologată de instituțiile internaționale stomatologice nu conține substanțe care să albească dinții pentru că ar afecta întreg organismul. Ca să nu mai spunem că, în cazul celor care mestecă gumă de dimineața până seara, observăm deformări ale maxilarului și ale danturii. De multe ori, nici lucrările noastre realizate în cabinet nu rezistă dacă sunt supuse constant în fața acestui stres inutil”, spune medicul stomatolog Adrian Mina.

Citeste si: Până la ce vârstă ne putem pune aparat dentar

  1. Folosește drajeurile metolate în locul gumei de mestecat

“Dacă ar fi să ne întrebați, noi, medicii, v-am recomanda să folosiți cât mai puțin spre deloc gumă de mestecat. Există și alte variante pentru a ne împrospăta respirația. Drajeurile mentolate sunt cea mai bună alegere pentru că nu atacă dinții și acum se găsesc variante realizate cu produse bio și eco, sunt cât se poate de naturale. Atunci când consumăm alimente cu miros pregnant precum usturoiul sau ceapa, guma nu ne ajută cu nimic. Pentru că nu face altceva decât să acopere mirosul, în schimb, aceste drajeuri au molecule care îl anihilează în totalitate”, declară medicul Adrian Mina.

Dr. Adrian Mina este considerat unul din cei mai respectați medici stomatologi, cu o activitate de peste 15 ani derulată în Statele Unite, Canada și România. Printre pacienții săi se numară persoane publice din România, dar și de peste hotare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *