Beautynews L’Erbolario! Descopera noile game parfumate Lillà Lillà si Indaco

Florile au un farmec aparte nu numai datorită frumuseții și parfumului lor, ci mai ales emoțiilor și sentimentelor pe care le evocă. Recunoscut pentru valorificarea acestora în formulele sale, L’Erbolario lansează două noi game, menite să încânte simțurile, să trezească amintiri și să provoace sentimente de plăcere și relaxare.

Lillà Lillà – În limbajul florilor, liliacul are nenumărate înțelesuri, inclusiv sinceritate și inocență. Dar cel mai evocator, fără îndoială, este cel al iubirii sincere și al emoțiilor primei întâlniri dintre doi îndrăgostiți. Cu formulele speciale L’Erbolario, și tu poți trăi aceste momente de emoție pură.

Parfum – îți învăluie corpul și sufletul, te surprinde cu senzația de lejeritate și fericire pe care o creează deoarece îți transmite bucuria primăverii. Note de: flori de liliac, Neroli, Cistus, Ambră, Cedru

Cremă de corp – pe lângă parfumul învăluitor, pielea se va simți protejată, hidratată și bine hrănită, datorită uleiului și proteinelor hidrolizate din cânepă, a uleiului de bumbac și a untului de cocos.

Gel de duș –  oferă momente de liniște și arome încântătoare, iar pielea se va simți hidratată și protejată datorită proteinelor din cânepă, catifelată și împrospătată datorită extractului de nalbă mare.

Săpun parfumat – va curăță pielea și îi oferă catifelare, datorită uleiurilor de cânepă și bumbac, parfumând-o în același timp cu aromă de liliac.

Indaco – Indigoul, mai mult decât orice altă culoare, are proprietăți calmante și relaxante, fiind culoarea meditației, intuiției, intimității, misterului. Cerul nopții, abisul oceanului și profunzimea universului, toate pictate în indigo, au inspirat L’Erbolario să creeze o gamă ce evocă serenitate.

Parfum – unisex, învăluitor și intens, respirația unei amintiri, bucuria unui moment nou descoperit. Note de: pudră de cacao, mușcată egipteană, paciuli indonezian, vanilie de Madagascar, vetiver indian.

Cremă de corp – conține proprietăți protectoare și antioxidante, cu efect elasticizant și de catifelare, cu extracte, uleiuri și unturi care hrănesc intensiv epiderma, lăsând-o moale și mătăsoasă.

Gel de duș – pentru o stare de relaxare sublimă, formula conține ingrediente precum extractul protector de indigo, completate de proprietățile benefice ale unui buchet de flori albastre, ce protejează pielea și o hidratează.

Săpun parfumat – un săpun creat pentru a curăța pielea și a-i asigura catifelare și hidratare, datorită extractelor de indigo, albăstrea și nalbă, precum și uleiurilor de in și limba mielului.

Gamele L’Erbolario sunt 100% fabricate în Italia în ambalaj sustenabil, reciclabil și prietenos cu mediul, fiind testate dermatologic.

Produsele NU sunt testate pe animale și NU conțin parabeni, siliconi, uleiuri minerale, SLS sau SLES, acrilați, derivate din PEG, conservanți care eliberează formaldehină, posibile surse de gluten.

Noile game se găsesc în farmaciile Sensiblu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *