Andreea Mantea, fericire maximă alături de băiatul ei, la joacă în parcul Zorky’s Planet din AFI

Andreea Mantea i-a oferit băiețelului ei câteva ore de neuitat în cel mai apreciat parc de distracții indoor din România. Vedeta TV a sosit alături de micuțul David în Zorky’s Planet din AFI Cotroceni pentru o repriză binemeritată de joacă.

Cei doi și-au rezervat o după-amiază întreagă pentru a se distra în atracțiile parcului. Micuțul David a avut ocazia să le cunoască pe cele două mascote Zorky și, supravegheat de mama lui, s-a urcat în mașinuțele electrice și în trenul de poveste din locație.

David s-a bucurat de toate atracțiile potrivite vârstei sale. S-a dat în trenulețul colorat, luminat cu multe beculețe, și, pasionat de mașini și de condus, a urcat la volanul unei decapotabile vintage, ca în filme, dar și într-un autobuz cu etaj, precum cele din Londra, cu care a călătorit, ca șofer, preț de câteva minute, fotografiat în permanență de mama lui.

Cele mai fericite momente trăite împreună au fost acelea când s-au urcat în mașinuțele tamponabile și au condus împreună ciocnindu-se de câteva ori de altă mașină din ring. De fiecare dată când se tamponau, David izbucnea în râs, bucurându-se la maximum de experiența trăită și fâcându-și mama cea mai fericită mămică din lume.

Prezența Andreei Mantea în parcul Zorky’s Planet nu a trecut deloc neobservată. Oamenii aflați în locul de joacă au fost atrași ca un magnet de frumoasa prezentatoare TV alături de care au dorit să se fotografieze și căreia i-au urat Sărbători Fericite.

În parcul Zorky’s Planet din AFI au fost prezente până acum vedete cunoscute precum Anda Adam, Corina, Andreea Marin, cei din La La Band, Sore, Adela Popescu, Ellie White, Anca Serea, Alex Velea sau Adelina Pestrițu, multe dintre ele bucurându-se de atracția principală a parcului, singurul roller coaster indoor din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *